Sora adolescentului din Dorohoi care s-a spânzurat aduce acuzații conducerii Seminarului Teologic. „Acolo este un mediu viciat”
La doar câteva zile de la înmormântarea lui Andrei Hrițuleac, elevul de la Seminarul Teologic din Dorohoi care s-a spânzurat, sora acestuia a publicat pe Facebook un mesaj controversat. Fata aduce acuzații grave intituției la care fratele ei învăța, afirmând că Seminarul „era un chin pentru Andrei”, relatează presa locală.
„Cu toate că acesta (Andrei, n. red) era foarte credincios și voia să devină preot, el nu mai suporta tot ce se întâmpla acolo, la așa-zisul Seminar Teologic”, a povestit tânăra pe rețeaua de socializare. „S-au întâmplat lucruri pe care elevii dintr-un internat care aparține unui Seminar Teologic nu ar avea voie să le facă, cu toate că profesorii au trecut cu ușurință peste aceasta. După toate cele întâmplate, desigur că au apărut și vorbe nefaste din partea unor oameni care nu știu ce se află în sufletul părințiloror noștri și în sufletul meu”, a adăugat ea.
În mesajul său, fata amintește declarațiile părintelui director Muha Constantin, care a afirmat că „familia părea străină” de Andrei și că „era un mediu viciat”.
„Aceia care trăiesc într-un mediu viciat (stricat, infectat, alterat, depravat, desfrânat, corupt) nu sunt bine crescuți, nu sunt educați, inteligenți și nu au bun simț așa cum era Andrei”, a scris fata. „Andrei, dorindu-și foarte mult să studieze teologia, nu spunea niciodată acasă de ceea ce se întâmpla foarte rău la școală în legătură cu colegii săi. Acolo este un mediu viciat, la Seminar. (…) Strângând în suflet doar pentru el și nezicând acasă toate prostiile care se întâmplau la Seminar, dorindu-și mult să studieze acolo și fiindu-i frică să nu afle părinții noștri toate lucrurile rele întâmplate la școală – deoarece aflând, îl transferau la alt liceu – s-a ales cu o durere de cap din cauza stresului pentru care a stat prin spitale, iar ultima medicație prescrisă de medicii spitalului la care a fost internat și cu ajutorul așa zisului admirator de elev simpatic s-a ajuns unde s-a ajuns”, a adăugat ea în cele din urmă.
Andrei Hrițuleac, elev la Seminarul Teologic din Dorohoi, s-a spânzurat săptămâna trecută într-o anexă a locuinței sale, lăsând un bilet în care le cerea iertare părinților pentru gestul său.