Sorin Apostu rămâne profesor la USAMV Cluj până la o sentință definitivă
Fostul primar din Cluj-Napoca Sorin Apostu, condamnat în primă instanță la trei ani și șase luni de închisoare cu executare pentru fapte de corupție, va rămâne profesor la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) Cluj până când se va da o sentință definitivă în cazul său.
Președintele Comisiei de Etică a USAMV Cluj, Liviu Oană, a declarat, joi, corespondentului MEDIAFAX că o decizie în cazul lui Sorin Apostu va fi luată de Consiliul de Administrație al universității.
„Așteptăm la nivelul conducerii USAMV o sentință definitivă în cazul profesorului Sorin Apostu, după care se va întruni Consiliul de Administrație, care va decide desfacerea contractului de muncă al acestuia. Fiind vorba de un caz penal, nu mai intră în Comisia de Etică, ci este de competența directă a Consiliului de Administrație al USAMV”, a spus Oană.
Sorin Apostu a absolvit USAMV din București în anul 1993. Din anul 2007, a predat la USAMV Cluj, ca profesor universitar, cursurile de Microbiologia Produselor Alimentare și Controlul Calității Produselor Alimentare, la Facultatea de Știința și Tehnologia Alimentelor. După ce a fost arestat și, ulterior, eliberat, Apostu a făcut cerere de a se reîntoarce la catedră, iar conducerea USAMV i-a aprobat-o, la începutul lunii octombrie 2012.
Sorin Apostu și omul de afaceri Călin Stoia au fost arestați preventiv în noaptea de 10 spre 11 noiembrie 2011, de Curtea de Apel Cluj.
Potrivit DNA, primarul suspendat al municipiului Cluj-Napoca Sorin Apostu a fost trimis în judecată, în stare de arest, pentru luare de mită în formă continuată (18 acte materiale), complicitate la spălare de bani în formă continuată (19 acte materiale), complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată (19 acte materiale), trafic de influență în formă continuată (21 acte materiale), instigare la spălare de bani în formă continuată (23 acte materiale), instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată (23 acte materiale) și primire de foloase necuvenite.
Omul de afaceri Călin Stoia, administrator al SC Compania de Salubrizare Brantner Vereș S.A, a fost trimis în judecată, în stare de arest, pentru dare de mită în formă continuată (18 acte materiale), participație improprie la spălare de bani în formă continuată (19 acte materiale), participație improprie la fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată (19 acte materiale).
Sorin Apostu a demisionat din funcția de primar al municipiului Cluj-Napoca, demisia fiind înregistrată în 15 februarie 2012 la Registratura Primăriei.
Sorin Apostu a susținut, într-o scrisoare deschisă adresată locuitorilor orașului, că după demisia din funcție cariera sa politică și administrativă încetează și că va aștepta ca justiția să își urmeze cursul și să își poată dovedi nevinovăția.
Sorin Apostu a părăsit, în 28 septembrie 2012, Penitenciarul Târgu Mureș, după ce Înalta Curte de Casație și Justiție a admis cererea de eliberare depusă de acesta, în dosarul în care a fost trimis în judecată pentru fapte de corupție.
Călin Mihai Stoia a părăsit, în 14 aprilie 2012, Penitenciarul din Târgu Mureș, ca urmare a deciziei de punere a sa în libertate, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.
Fostul primar al municipiului Cluj-Napoca Sorin Apostu, soția acestuia, Monica Apostu, și omul de afaceri Călin Stoia au susținut, în 1 iulie, la ultimul termen pe fond de la Curtea de Apel Târgu Mureș, că sunt nevinovați.
Curtea de Apel Târgu Mureș anunța atunci că rămâne în pronunțare, o soluție în acest dosar urmând să fie dată în 15 iulie. La acea dată, pronunțarea s-a amânat pentru 25 iulie, judecătorul considerând că mai are nevoie de timp pentru a delibera.
Joi, fostul primar din Cluj-Napoca Sorin Apostu a fost condamnat de Curtea de Apel Târgu Mureș la trei ani și șase luni de închisoare cu executare pentru mai multe infracțiuni de corupție, soția acestuia – la trei ani de închisoare cu suspendare, iar omul de afaceri Călin Stoia a fost achitat.
Sentința în procesul în care fostul primar din Cluj-Napoca Sorin Apostu, soția acestuia, Monica Apostu, și omul de afaceri Călin Stoia au fost judecați pentru mai multe fapte de corupție a fost pronunțată, în ședință publică, de Curtea de Apel Târgu Mureș.
Astfel, magistratul Floare Găzdac a respins ca nefondate cererile de schimbare a încadrării juridice a faptelor de care au fost acuzați cei trei, formulate de apărători, și i-a achitat pentru mai multe infracțiuni.
Pe de altă parte, Curtea de Apel Târgu Mureș l-a condamnat pe Sorin Apostu la trei ani de închisoare cu executare pentru trafic de influență în formă continuată, la trei ani și șase luni de închisoare cu executare pentru instigare la spălare de bani în formă continuată, la un an și șase luni de închisoare cu executare pentru primire de foloase necuvenite și la opt luni de închisoare cu executare pentru instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, în legătură cu denunțătorul Aspazia Droniuc.
Magistratul a stabilit că Apostu va executa pedeapsa cea mai grea, adică trei ani și șase luni de închisoare cu executare, din care se deduce timpul petrecut de acesta în arest.
Soția lui Apostu, Monica Apostu, a fost achitată de trei dintre acuzații, fiind condamnată la trei ani de închisoare pentru complicitate la trafic de influență în formă continuată, trei ani de închisoare pentru spălare de bani în formă continuată și opt luni de închisoare pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată, toate în legătură cu denunțătorul Aspazia Droniuc.
Curtea de Apel Târgu Mureș a dispus suspendarea executării pedepsei în cazul Monicăi Apostu, stabilind un termen de încercare de șapte ani, în care are interdicția de a intra în legătură cu Aspazia Droniuc.
Omul de afaceri Călin Stoia a fost achitat pentru toate capetele de acuzare.
De asemenea, instanța a dispus confiscarea a aproape 300.000 de lei de la soții Apostu, a menținut măsurile asigurătorii luate de DNA Cluj, a anulat contractele de asistență juridică între firma de avocatură a Monicăi Apostu și firma Frarom, reprezentată de Aspazia Droniuc, precum și facturile fiscale emise în baza acestor contracte, a decis confiscarea cardurilor de carburanți emise de Rosal și a stabilit că soții Apostu urmează să plătească 21.000 de lei fiecare drept cheltuieli judiciare.
Sentința nu este definitivă, putând fi atacată cu recurs în zece zile de la pronunțare.
Niciunul dintre inculpați, și nici apărătorii nu au fost prezenți la pronunțare.