Prima pagină » Știri » SORIN BLEJNAR este URMĂRIT PENAL de DIICOT: „A blocat orice control sau inspecție fiscală” la o grupare de evazioniști

SORIN BLEJNAR este URMĂRIT PENAL de DIICOT: „A blocat orice control sau inspecție fiscală” la o grupare de evazioniști

SORIN BLEJNAR este URMĂRIT PENAL de DIICOT:
DIICOT a anunțat într-un comunicat public că a început urmărirea penală împotriva împotriva lui Sorin Blejnar și a fostului său șef de cabinet Codruț Marta. Procurorii susțin că Blejnar și Marta ar fi protejat un grup de evazioniști care au prejudiciat statul român cu 22 de milioane lei.

Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) a anunțat într-un comunicat public că a început urmărirea penală împotriva fostului șef al ANAF, Sorin Blejnar, și a fostului său șef de cabinet Codruț Marta. Procurorii susțin că Blejnar și Marta ar fi protejat un grup de evazioniști care au prejudiciat statul român cu 22 de milioane lei.

Grupul infracțional din care fac parte peste 20 de cetățeni italieni, maghiari și români s-a sustras de la plata taxelor legale pentru 5.000 de tone de motorină. Procurorii mai spun că Blejnar și Marta „au blocat orice control sau inspecție fiscală la societățile comerciale utilizate de către membrii grupării”.

Iată ce rețin procurorii despre activitatea lui Blejnar:

  • Activitatea infracțională a grupării a fost sprijinită de către învinuiții Marta Codruț Alexandru și Blejnar Sorin precum și de către inculpații Monea Claudiu și Ciobanu Dorel, din cadrul DJAOV Brașov.
  • În sarcina învinuiților Marta Codruț Alexandru și Blejnar Sorin se reține că au acordat sprijin grupului infracțional organizat în operațiunile de obținere a autorizației de antrepozit fiscal și au blocat orice control sau inspecție fiscală la societățile comerciale utilizate de către membrii grupării, care ar fi putut conduce la stabilirea situației fiscale complete și corecte a antrepozitarilor. În această modalitate, bugetul de stat a fost prejudiciat cu suma de aproximativ 22.000.000 lei, reprezentând TVA și accize. (sursa: comunicat DIICOT).

Procurorii mai spun că Blejnar ar fi vinovat și de complicitate la evaziune fiscală. Citește mai jos cum a fost prejudiciat statul cu 22 milioane lei prin neplata taxelor:

  • În fapt, se reține că, în perioada martie – iulie 2010, inculpații Morcov Cecilian, Kelemen Andrei, Sztufliak Peter, Monea Claudiu, Ciobanu Dorel și Cuccina Salvatore au constituit un grup infracțional organizat, cu legături transfrontaliere, la care au aderat alte 20 de persoane, cetățeni români, italieni și maghiari, specializat în activități de evaziune fiscală cu produse energetice – combustibili.
  • Membrii grupării au obținut beneficii financiare considerabile prin sustragerea de la plata accizei aferente cantității de peste 5.000 tone de motorină achiziționată în regim suspensiv, combustibil comercializat pe piața internă.
  • În mod concret, motorina era achiziționată în regim suspensiv de la plata accizelor, urmând  a fi livrată intracomunitar în Polonia. În realitate, combustibilul era revândut prin stațiile de distribuție de carburanți sau direct utilizatorilor finali, pe teritoriul României. (sursa: comunicat DIICOT).

Citește și