Prima pagină » Știri » Sorin Blejnar, fostul șef al Fiscului, a fost trimis în judecată în dosarul de evaziune fiscală „Motorina”

Sorin Blejnar, fostul șef al Fiscului, a fost trimis în judecată în dosarul de evaziune fiscală „Motorina”

Sorin Blejnar, fostul șef al Fiscului, a fost trimis în judecată în dosarul de evaziune fiscală
Fostul șef al ANAF Sorin Blejnar și alți 22 de inculpați au fost trimiși în judecată de DIICOT Brașov pentru constituire sau sprijinire de grup infracțional organizat, evaziune fiscală și spălare de bani în dosarul "Motorina", primul termen fiind stabilit pentru 10 octombrie la Tribunalul Brașov

Fostul șef al ANAF Sorin Blejnar și alți 22 de inculpați au fost trimiși în judecată de DIICOT Brașov pentru constituire sau sprijinire de grup infracțional organizat, evaziune fiscală și spălare de bani în dosarul „Motorina”, primul termen fiind stabilit pentru 10 octombrie la Tribunalul Brașov.

Potrivit președintelului Tribunalului Brașov, judecătorul Alina Mioc, dosarul a ajuns la instanță vineri după-amiază, în total fiind trimise în judecată 17 persoane fizice și șase persoane juridice, primul termen fiind fixat pentru 10 octombrie.

Dosarul a fost înregistrat la Tribunalul Brașov în 7 septembrie, iar printre cei 17 inculpați persoane fizice se numără fostul șef al ANAF Sorin Blejnar, doi șefi din cadrul Direcției Județene pentru Accize și Operațiuni Vamale (DJAOV) Brașov, Monea Claudiu și Ciobanu Dorel, dar și fostul deputat brașovean Vasile Bran.

DJAOV Brașov și Direcția Generală a Finanțelor Publice Brașov s-au constituit parte civilă în acest dosar pentru un prejudiciu de peste 22 milioane de lei din evaziune cu produse petroliere.

Fostul consilier al lui Blejnar, Codruț Marta, care a fost și el audiat în acest dosar, nu se află printre inculpați.
Sorin Blejnar a fost chemat la DIICOT Brașov, la sfârșitul lunii august, unde i s-a prezentat, timp de câteva zile, materialul de urmărire penală, el declarând jurnaliștilor că nu este vinovat.

Procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Brașov au dispus, în 1 august, începerea urmăririi penale față de Sorin Blejnar și Codruț Marta, pentru sprijinire a unui grup infracțional organizat și complicitate la evaziune fiscală.

„În fapt, se reține că, în perioada martie – iulie 2010, inculpații Morcov Cecilian, Kelemen Andrei, Sztufliak Peter, Monea Claudiu, Ciobanu Dorel și Cuccina Salvatore au constituit un grup infracțional organizaț cu legături transfrontaliere, la care au aderat alte 20 de persoane, cetățeni români, italieni și maghiari, specializat în activități de evaziune fiscală cu produse energetice – combustibili”, se arată într-un comunciat al DIICOT Brașov.

Membrii grupării sprijinite de Blejnar și Marta ar fi inițiat un amplu mecanism evazionist pentru a nu plăti accize pentru aproximativ 5.000 de tone de motorină achiziționate în regim suspensiv și comercializate pe piața internă.

În acest mod, bugetul de stat ar fi fost prejudiciat cu peste 10,5 milioane de lei reprezentând TVA și peste 10,8 milioane de lei reprezentând accize pentru motorină, suma totală a prejudiciului stabilită până în prezent fiind de aproape 22 de milioane de lei.

Gruparea infracțională achiziționa motorina în regim suspensiv de la plata accizelor, declarând că aceasta va fi livrată intracomunitar în Polonia. În realitate, motorina era revândută prin stațiile de distribuție de carburanți sau direct utilizatorilor finali.

Grupul infracțional a fost sprijinit de factori de decizie de la ANAF sau Direcția Județeană de Accize și Operațiuni Vamale Brașov, care fie au făcut controale formale, fie au împiedicat verificările firmelor implicate.

Codruț Marta este suspectat că a asigurat legătura dintre firmele implicate în activitatea de evaziune fiscală și factorii de decizie ai ANAF. Acesta, în calitate de șef de cabinet al lui Sorin Blejnar, ar fi controlat permanent activitățile grupării și, împreună cu șeful său, ar fi sprijinit grupul infracțional organizat în obținerea autorizației de antrepozit fiscal și de revocare a autorizației.

„În sarcina învinuiților Marta Codruț Alexandru și Blejnar Sorin se reține că au acordat sprijin grupului infracțional organizat în operațiunile de obținere a autorizației de antrepozit fiscal și au blocat orice control sau inspecție fiscală la societățile comerciale utilizate de către membrii grupării, care ar fi putut conduce la stabilirea situației fiscale complete și corecte a antrepozitarilor”, a precizat DIICOT.

Anchetatorii au stabilit că SC Carexima SRL, cu sediul în Brașov, a primit în 2009 autorizație să dețină și să expedieze produse accizabile în regim suspensiv de la plata accizelor. Firma a achiziționat astfel combustibil în vederea exportului intracomunitar, acesta fiind însă livrat în realitate unor utilizatori sau consumatori din țară care cunoșteau faptul că nu a fost respectat regimul suspensiv de la plata accizelor.

Blejnar și Marta ar fi favorizat activitatea infracțională a tuturor societăților implicate, iar SC Carexima SRL și SC Gedral Construct SRL ar fi obținut autorizații de antrepozit fiscal sau de operator înregistrat cu sprijinul acestora.

Totodată, Blejnar și Marta ar fi blocat orice control la SC Euroil SRL, deși în cazul acestora unii lucrători vamali au sesizat nereguli. Cei doi ar fi motivat că lucrătorii vamali nu trebuie să intervină în această afacere întrucât firma este supravegheată de la nivel înalt.

La grupul infracțional au aderat mai multe persoane, care țineau evidența contabilă, întocmeau documente contabile fictive justificative pentru operațiuni comerciale inexistente sau documente vamale de autorizare a activității, dar se ocupau și de împiedicarea controalelor prin care s-ar fi descoperit adevărata activitate a membrilor grupării.

Citește și