Sorin Cîmpeanu: „Nu va fi pierdută nicio zi de școală. Elevii plătesc din nou pentru greșelile adulților”
Ministrul interimar al Educației, Sorin Cîmpeanu, a declarat pentru Antena3, ce urmează să întâmple cu educația elevilor români, după ce li s-a impus o vacanță, din cauza numărului ridicat de cazuri COVID-19.
Ministrul interimar a afirmat că zilele de vacanță vor fi recuperate și că predarea online este imposibilă în jumătate din teritoriul României.
„Orele vor fi recuperate”
„Din cauza evoluției epidemiologice extrem de grave. Orele vor fi recuperate. Două săptămâni de vacanță pentru elevii din ciclul gimnazial și liceal se pot recupera prin modificarea structurii anului școlar.
Pentru elevii din învățământul primar și pentru grădinițe este vorba doar de 5 zile suplimentare de vacanță. Oricum intrau luni în vacanță, până pe 30 octombrie. Vor avea o săptămână în plus. Această săptămână va fi recuperată prin modificarea structurii anului școlar.
Mâine deja vom avea discuții cu reprezentanții elevilor și ai studenților pentru a vedea care este cea mai bună variantă. Nu va fi pierdută nicio zi de școală. Dacă vacanța va fi de două săptămâni.
Dacă evoluția epidemiologică nu va permite revenirea cu prezență fizică în data de 8 noiembrie, lucrurile vor fi mai grave, și soluția mă tem că nu va mai putea fi acceptată sub forma unei vacanțe suplimentare. Va trebui să identificăm soluții care să facă posibilă predarea online cu pierderi cât mai mici.
Predarea online în acest moment este posibilă real doar pentru jumătate din teritoriul României, pentru că cealaltă jumătate nu are o conexiune de internet capabilă să asigure predare online”, a declarat ministrul.
„Nu am înțeles să ne vaccinăm”
Potrivit lui Cîmpeanu, s-a ajuns la această situație din cauza faptului că românii nu s-au vaccinat.
„Nu am înțeles să ne vaccinăm, am ajuns în această situație. Din nou elevii vor trebui să plătească pentru greșelile noastre, ale adulților, din păcate.”, a mai spus ministrul Educației.