Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat duminică că s-a căutat în ultima perioadă parteneri pentru compania aeriană de stat TAROM și că „își dorește” să vândă acțiuni pentru a salva compania națională de transport aerian.
„S-a căutat în toată această perioadă și sper să să se găsească soluții prin a găsi parteneri la Tarom. Nu mă ascund să spun acest lucru…..să vindem acțiuni, să vindem parte din companie. Îmi doresc acest lucru”, a spus Sorin Grindeanu la Digi24.
Ministrul a oferit și câteva exemple ale unor companii aeriene europene care au luat drumul privatizării cu succes, asta în condițiile în care în România, cel mai mare operator în transportul aerian este o companie privată maghiară.
De exemplu Swiss Air. Una din cele mai prestigioase companii europene de transport aerian. Nu este a statului elvețian este a Franței. Franța e proprietară la Swiss Air. De asemenea, Austrian Airlines, Lufthansa este proprietar la Austrian Airlines. Italia a avut brandul Alitalia. A închis când n-au mai putut. Acuma e ITA, dacă nu mă înșel, compania care a luat locul Alitalia. Îmi doresc să găsim drumul spre lumină, lumină din punct de vedere economic. Îmi doresc ca Tarom să recâștige din piață. Acuma cel mai mare operator din România sau pe aeroporturile din România e Wizz Air, nu e TAROM și e de departe față de TAROM. Asta spune ceva, a precizat Sorin Grindeanu.
Legat de situația din luna iulie, atunci când mai mulți piloți ai companiei TAROM s-au declarat inapți de zbor, ministrul spune că aceea a fost o „grevă mascată”, care a venit la 2 săptămâni distanță după ce convenise cu Comisia Europeană un ajutor de 100 de milioane de euro pentru compania aeriană.
A fost una din țintele mele să obținem acel ajutor de la Comisie de aproape 100 de milioane de euro. L-am obținut surprinzător. La vreo 2 săptămâni a apărut îmbolnăvirea, că dacă spun că e grevă, mă rog, grevă mascată. Hai să nu fugim de ce a fost până la urmă realitatea, a precizat Grindeanu.
CITIȚI ȘI: