După ce medicii au decis că lui Sorin Oprescu nu-i poate fi făcută investigația PET/CT (computer tomograf), primarul suspendat al Capitalei a fost reprogramat pentru miercuri 14 octombrie și apoi transferat de la Institutul Oncologic București, unde era internat de joi, la Institutul „Nicolae Paulescu”, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse medicale.
Poliția Capitalei a confirmat că Sorin Oprescu a fost transferat și se află în investigații medicale la un centru medical specializat în probleme de diabetologie, edilul fiind escortat sub pază.
„Cu privire la persoana privată de libertate, facem precizarea că în acest moment se află în investigații medicale, la un centru medical specializat în probleme de diabetologie, investigații ce se desfășoară în urma unui transfer interspitalicesc, decis de medicii specialiști. Persoana privată de libertate a fost escortată și se află sub pază, conform procedurii”, se arată într-un comunicat de presă al Poliției Capitalei.
Anterior, surse medicale spunea că Sorin Oprescu ar putea fi dus înapoi în Arestul Poliției Capitalei.
Sorin Oprescu trebuia să fie supus, vineri, la Centrul Oncologic de Diagnostic și Tratament Fundeni, unei investigații PET/CT (computer tomograf), pentru care este folosită o substanță de contrast similară glucozei.
Medicii i-au făcut mai întâi un set de analize lui Sorin Oprescu, care suferă de diabet și are probleme cardiace și pulmonare. Analizele au indicat, printre altele, valori crescute ale glicemiei, astfel că medicii au stabilit că investigația PET/CT nu poate fi făcută până când aceste valori nu vor scădea.
În cazul pacienților diabetici sau cu antecedente metabolice, în urma măsurării glicemiei în urma investigației, dacă aceasta depășește 150 mg/dl, examinarea va trebui reprogramată, de comun acord cu medicul curant.
Avocatul Viorel Mocanu a declarat, pentru MEDIAFAX, că rezultatele analizelor medicale indică faptul că Sorin Oprescu nu poate fi supus, în prezent, investigației computer tomograf, astfel că a fost reprogramat și internat la Institutul de Diabet „N. Paulescu”. Avocatul a explicat că o astfel de investigație nu poate fi făcută în condiții de glicemie mărită, întrucât există risc de deces.
Curtea de Apel București judecă vineri contestația formulată de Sorin Oprescu, după ce, în 30 septembrie, Tribunalul București a admis cererea procurorilor Direcției Naționale Anticorupție de prelungire cu 30 de zile a arestului preventiv, măsură luată în 6 septembrie, în dosarul în care edilul este acuzat de luare de mită, după ce ar fi primit 25.000 de euro.
Contestația lui Sorin Oprescu de la Curtea de Apel București se judecă în absența edilului, care joi a fost transferat din Arestul Capitalei la Institutul Oncologic, pentru a fi supus unor investigații medicale la Centrul Oncologic de Diagnostic și Tratament Fundeni, ca urmare a aprobării cererii formulate în 3 octombrie de avocații edilului.
Apărătorii lui Sorin Oprescu au arătat, în cererea de transfer într-un spital, că, în urma investigațiilor medicale la care primarul suspendat al Capitalei a fost supus la Spitalul Universitar de Urgență București, s-ar fi stabilit că ar suferi de 12 afecțiuni, unele grave, fiindu-i depistat și un nodul la un plămân, care ridică suspiciuni privind un posibil cancer. Potrivit raportului medicilor, lui Sorin Oprescu i-ar fi fost depistat „un nodul pulmonar segment 10 posterior, lob inferior drept”, fiind recomandată efectuarea unor investigații suplimentare.
Sorin Oprescu, încarcerat din 6 septembrie în Arestul Central al Poliției Capitalei, a fost transferat, în 26 septembrie, la Spitalul Universitar de Urgență București, unde a stat internat într-o rezervă la Secția de Cardiologie, sub pază, până în 29 septembrie. Medicii de la SUUB i-au făcut mai multe investigații, printre care și o coronarografie.
Oprescu a fost dus în 26 septembrie la spital, după ce avocații acestuia au solicitat să fie supus unor investigații întrucât suferă de diabet și are probleme cardiace, care s-au accentuat în urma arestării acestuia.
Primarul suspendat al Capitalei, Sorin Oprescu, a fost arestat preventiv în 6 septembrie, de Tribunalul București, la cererea procurorilor Direcției Naționale Anticorupție, care îl acuză de luare de mită. Curtea de Apel București a menținut, în 14 septembrie, decizia Tribunalului București, Sorin Oprescu rămânând în arest preventiv și fiind suspendat din funcție, din 15 septembrie.
Procurorii DNA îl acuză pe Sorin Oprescu de luare de mită, susținând că în 5 septembrie, în baza unei înțelegeri prealabile cu șeful Administrației Cimitirelor și Crematoriilor Umane (ACCU), Cornel Bogdan Popa, și cu fostul său șofer Cristian Stanca, zis „Grenadă”, a primit de la Popa suma de 25.000 de euro din 60.000 de euro ceruți de cei doi pentru edil, de la SC Green Line Construct SRL, prin Cristina Giorgiana Gogonea, Teodor Gogonea și Octavian Alin Petroi, denunțători în dosar. Firma efectua lucrări la Palatul de la Mogoșoaia, iar Oprescu ar fi validat astfel activitatea infracțională a lui Popa și l-ar fi menținut în funcție, susțin anchetatorii.