Sorin Oprescu rămâne internat sub pază la Spitalul Universitar. Cât de grav bolnav este primarul suspendat

Publicat: 27 09. 2015, 21:44

Primarul suspendat al Capitalei rămâne interat într-o rezervă la Secția de Cardiologie a Spitalului Universitar de Urgență București, fiind păzit de trei agenți, conform unor surse medicale.

Potrivit acestora, medicii din cadrul Spitalului Universitar de Urgență București îl vor supune, luni, pe Sorin Oprescu la alte investigații și cel mai probabil și unei coronarografii.

Sorin Oprescu a fost adus sâmbătă, în jurul orei 16.00, cu o dubă a poliției din Arestul Central al Capitalei la Spitalul Universitar de Urgență, la intrarea în unitatea medicală fiind însoțit de polițiști. Medicii specialiști l-au supus pe edil unor investigații atât în cursul zilei de sâmbătă, cât și duminică.

„Nu știu ce investigații s-au făcut, dar potrivit procedurilor, se începe cu investigații neinvazive: EKG, investigații imagistice, analize, pentru a vedea dacă există semne de leziuni musculare ale inimii și stabilirea valorilor zahărului in sânge”, a explicat, duminică, pentru MEDIAFAX, profesor doctor Mircea Cinteză, șeful clinicii Cardiologie de la Spitalul Universitar de Urgență București (SUUB).

Mircea Cinteză a precizat că în urma acestor investigații neinvazive se decide dacă este necesară și coronarografia. Șeful clinicii Cardiologie a precizat că Sorin Oprescu este urmărit permanent și, din discuțiile pe care le-a avut cu medicul de gardă, a înțeles că se pune problema dacă va face această investigație la începutul săptămânii viitoare, explicând că această investigație se face atunci când sunt semne că ar exista probleme mai grave, cum ar fi un infarct sau un infarct miocardic.

„El având cele două boli prinicipale, boală cardiovasculară și diabet, în astfel de situații există opinii ale celor specializați și acești medici se întâlnesc de facto într-o comisie pentru a analiza situația fiecărui pacient”, a mai adăugat profesorul doctor Mircea Cineză.

Șeful clinicii Cardiologie a precizat că în urma invesigațiilor echipa de medici va decide dacă în cazul lui Sorin Oprescu problemele pot fi rezolvate cu tratament, printr-o intervenție de lărgire a arterei sau printr-o operație pe cord.

Alexandru Chiciu, avocatul primarului suspendat al Capitalei, a declarat, sâmbătă, după ce l-a vizitat pe acesta în arest, că Sorin Oprescu va fi dus la Spitalul Universitar de Urgență București pentru a fi consultat de un cardiolog.

„Va fi dus la spital pentru investigații. Ni s-a aprobat cererea. Asta vine ca urmare a stării de sănătate a domnului Oprescu, a concluziilor raportului celor de la Avocatul Poporului și desigur a solicitărilor repetate pe care apărarea le-a făcut în cursul urmăririi penale”, a declarat Alexandru Chiciu, la ieșirea din Arestul Central al Poliției Capitalei.

În urma solicitării făcute de primarul suspendat al Capitalei, prin avocații săi, profesorul doctor Leonida Gherasim, de la Spitalul Universitar de Urgență, a venit, vineri seară, la Arestul Central al Poliției Capitalei pentru a-l consulta pe Sorin Oprescu pentru probleme cardiace.

„Starea de sănătate se poate complica la orice persoană care are diabet sau factori de risc sau are hipertensiune. E schimbat, mai slab, mai puțin tonic. Întâi am studiat ce acte sunt la dosarul medical, o discuție cu medicul care îl supraveghea, o discuție cu profesorul Oprescu, un examen complet cardiovascular. (…) Un bolnav cu angină poate să moară subit sau să trăiască 20 de ani”, a precizat profesorul doctor Leonida Gherasim, la ieșirea din Arestul Central al Capitalei, menționând că a făcut și o serie de recomandări.

De asemenea, într-un raport realizat de o echipă de specialiști trimisă, joi, de Avocatul Poporului la Arestul Central al Poliției Capitalei pentru a face verificări cu privire la respectarea dreptului la sănătate al lui Sorin Oprescu se precizează că edilul suspendat al Capitalei trebuie dus de urgență și ținut sub observație într-o secție de cardiologie, cu aparatură de specialitate, având în vedere „agravarea stării de sănătate, în contextul antecedentelor personale patologice”.

Primarul suspendat al Capitalei, care suferă de diabet, a fost dus, luni 21 septembrie, din Arestul Central al Poliției Capitalei, unde este încarcerat din 6 septembrie, la Spitalul „Sfântul Ioan”, pentru că acuza dureri în piept, suspectându-se un infarct. El a fost supus unor investigații medicale, eliminându-se suspiciunea, apoi a fost readus în Arestul Capitalei, au declarat pentru MEDIAFAX surse medicale.

Avocații lui Sorin Oprescu au solicitat, marți, comisiei de la Arestul Central al Poliției Capitalei să îi permită lui Sorin Oprescu să fie consultat la Spitalul Universitar de Urgență București, de trei dintre medicii săi curanți, printre care profesor dr. Dragoș Vinereanu și profesor dr. Leonida Gherasim, pentru probleme cardiace care s-au amplificat în ultima perioadă.

Viorel Mocanu a declarat, pentru MEDIAFAX, că cererea a fost formulată din cauză că durerile pe care le-a avut Sorin Oprescu atunci când a fost dus din arest la Spitalul „Sfântul Ioan” persistă, iar familia acestuia și apărarea doresc și opinia altor medici cu privire la diagnostic. Potrivit avocatului, din investigațiile care i-au fost făcute în 21 septembrie, la spital, se pare că Sorin Oprescu ar fi făcut un „pseudo-infarct”, iar starea medicală ar indica un posibil infarct.

Primarul suspendat al Capitalei, Sorin Oprescu, a fost arestat preventiv în 6 septembrie, de Tribunalul București, la cererea procurorilor Direcției Naționale Anticorupție, care îl acuză de luare de mită. Curtea de Apel București a menținut, în 14 septembrie, decizia Tribunalului București, Sorin Oprescu rămânând în arest preventiv și fiind suspendat din funcție, din 15 septembrie.

Procurorii DNA îl acuză pe Sorin Oprescu de luare de mită, susținând că în 5 septembrie, în baza unei înțelegeri prealabile cu șeful Administrației Cimitirelor și Crematoriilor Umane (ACCU), Cornel Bogdan Popa, și cu fostul său șofer Cristian Stanca, zis „Grenadă”, a primit de la Popa suma de 25.000 de euro din 60.000 de euro ceruți de cei doi pentru edil, de la SC Green Line Construct SRL, prin Cristina Giorgiana Gogonea, Teodor Gogonea și Octavian Alin Petroi, denunțători în dosar. Firma efectua lucrări la Palatul de la Mogoșoaia, iar Oprescu ar fi validat astfel activitatea infracțională a lui Popa și l-ar fi menținut în funcție, susțin anchetatorii.