Sorina Pintea anunță: Zeci de medici s-au întors să profeseze în țară după majorările salariale
Sorina Pintea a declarat că, în comparație cu statistica anului 2010, cifra certificatelor de conformitate eliberate medicilor pentru a putea profesa afară a cunoscut modificări pozitive semnificative. Ministrul a spus că, până în acest moment, au fost eliberate 411 de astfel de certificate, comparativ cu anul 2010 când erau eliberate aproape 8.000.
„Aș dori să dau și niște cifre. Ca să poți profesa în străinătate este nevoie de certificate de conformitate. În 2010, au fost eliberate 7.829 de certificate de conformitate. În 2011, 5.674 , în 2017, 2794, în 2018, 2312. Anul acesta, până acum, au fost eliberate 411 certificate de conformitate”, a spus ministrul în cadrul unei conferințe.
Sorina Pintea a mai precizat că sunt până la 150 de medici înregistrați ca fiind întorși în țară pentru a profesa, din momentul în care salarile cadrelor medicale au fost majorate.
„Avem aproximativ o situație, pentru că există niște evidențe la centrul de Resurse Umane, dar sunt rezidenți cum ar fi după ce și-au echivalat studiile. Noi nu avem evidența spitalelor în care lucrează, deci cifra este oarecum aproximativă, dar noi vrem să facem o statistică, care nu știm cât este de importantă. Pentru noi, este important să avem medici în fiecare spital. Sunt în jur de 150 înregistrați, s-ar putea să fie mai mulți la spitalele autorităților locale”, a spus ministrul.
Potrivit aceleiași surse, estimarea numărului în care aceste certificate de conformitate vor fi eliberate pentru medici indică o cifră de 1.300 până la sfârștiul anului.
„De menționat că nu toți cei care ridică aceste certificate merg să profeseze, dar este singurul barometru pe care îl avem în acest moment. Eu cred că nu vom depăși 1.300, hai să facem o estimare până la sfârșitul anului, pentru că s-au majorat salariile, dar anul acesta dotăm, cu echipamente medicale sau cel puțin încercăm să acoperim o parte din nevoile pe care România le are”, informează ministrul Sănătății.