Soția lui Marcel Pușcaș, judecător la Tribunalul București, a fost plasată sub control judiciar, după acuzația de luare de mită
Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a dispus schimbarea măsurii preventive din arest la domiciliu în control judiciar pentru judecătoarea Elena Pușcaș, care a fost acuzată de luare de mită pentru că ar fi dat sentințe favorabile în cazul unor inculpați.
Controlul judiciar se va aplica pe o durată de 60 de zile și inculpata va trebuie să respecte mai multe obligații printre care: să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanța de judecată ori de câte ori este chemată; să informeze de îndată organul de urmărire penală, judecătorul de cameră preliminară sau instanța de judecată cu privire la schimbarea locuinței; să se prezinte la Secția 6 Poliție București, Sector 2 – organ de poliție desemnat cu supravegherea sa, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemată; să nu depășească teritoriul României, decât cu încuviințarea prealabilă a organului judiciar; să nu se apropie de martorii indicați în actele de urmărire penală și despre care a luat cunoștință până la data de 23 mai 2018, dar și față de cei ce vor fi audiați în această calitate și să nu comunice cu aceștia direct sau indirect, pe nici o cale; să nu exercite profesia de judecător.
Luni, secția de judecători a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a dispus suspendarea din funcție a acesteia.
Judecătoarea este acuzată de procurorii DNA că ar fi primit 50.000 de euro de la patru persoane pentru sentințe ușoare, magistratul negând acuzațiile care i se aduc.
„Cineva a făcut un denunț acum doi ani ca să-și ușureze situația, un condamnat. Eu nu am știut, era normal. A pretins că a luat bani în 2009 de la niște țigani dintr-un clan ca să mi-i dea mie nu știu ce să fac cu ei, în condițiile în care am dat o pedeapsă cu suspendare. Mi se reproșează că am dat cu suspendare. Pentru că judecătorul întotdeauna apreciază și nu este singura soluție pe care am dat-o cu suspendare. Era o bătaie între clanuri, o încăierare. Probabil că am ținut cont și de circumstanțele respective, ieri am luat cunoștință, habar nu aveam despre ce dosar e vorba, despre ce inculpați e vorba, în condițiile în care s-a judecat în 2009. Dacă era ceva de făcut, mi se părea normal ca cineva să spună în 2009 că a luat bani și a dat unei judecătoare, nu să încerce după 9 ani să încerce să obțină o reducere a pedepsei pe vorbe. Dacă cineva a luat bani, aceea nu am fost eu”, a declarat judecătoarea Elena Burlan-Pușcas, la Curtea de Apel București.