Prima pagină » Știri » Soția lui Mircea Băsescu: A existat o presiune imensă din partea familiei lui Sandu Anghel

Soția lui Mircea Băsescu: A existat o presiune imensă din partea familiei lui Sandu Anghel

Soția lui Mircea Băsescu: A existat o presiune imensă din partea familiei lui Sandu Anghel
Doinița Băsescu, soția lui Mircea Băsescu, a declarat, vineri, jurnaliștilor care o așteptau în fața casei sale, că nu crede că soțul ei este vinovat și că a existat o presiune imensă, chiar "cu vizite în miez de noapte", din partea familiei lui Sandu Anghel pentru a-l salva pe acesta din închisoare

„Suntem căsătoriți de 35 de ani și îl cunosc pe soțul meu mai bine decât oricine. Mă doare foarte tare că lumea nu îl cunoaște și îl prezintă așa cum își imaginează. Ce se întâmplă este un lucru pe care nu îl merităm. Întodeauna am crezut în niște valori și le-am și respectat. Ne-am educat și copiii și vreau să vă spun că soțul meu este cinstit și corect și nu ar face niciodată lucrurile care i se reproșează acum. (…) Nici într-un caz nu poate fi vorba de vinovăție, îl cunosc foarte bine și așa cum îl știu eu nu ar putea face aceste lucruri”, a declarat cumnata președintelui Traian Băsescu, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Referindu-se la declarațiile făcute de către președintele Traian Băsescu joi, când a spus că între fratele său și consolidarea justiției alege justiția, Doinița Băsescu a spus că atunci „a vorbit președintele” și a precizat că este foarte greu să fii frate de președinte.

„Am încercat să judec la rece. Ieri a vorbit președintele. Ce gândește fratele, ce simte fratele, ce simțim eu și copiii mei, asta nimeni nu o să înțeleagă. (…) Vă spun cu mâna pe inimă că întodeauna am simțit responsabilitatea aceasta. Este o onoare să fim fratele, respectiv, cumnata președintelui. Dar, este greu să fii cumnată de președinte. E foarte greu să fii frate de președinte. Am vrut să nu ne ia valul, să fim așa cum suntem noi, oameni normali. Oameni care nu se schimbă pentru că cineva din familie ajunge pe o postură atât de înaltă”, a afirmat Doinița Băsescu.

Ea a mai spus că în zilele acestea nu a vorbit la telefon cu cumnatul său ori cu Maria Băsescu.

„Nu am vorbit și să știți că nici nu era obișnuința noastră de a vorbi la telefon. Am încercat să avem relațiile pe care le-am avut dintotdeauna. Vorbim la telefon, dar ceea ce privește relațiile noastre de familie, despre copii, ce se întâmplă, lucruri obișnuite”, a spus soția lui Mircea Băsescu.

Ea a precizat că a existat o presiune extraordinară din partea familiei lui Sandu Anghel, cu vizite făcute în miez de noapte, pentru ca acesta să fie eliberat.

„Au venit noaptea pe sub garduri; sunau la interfon de-mi sărea inima; și mă întrebam ce vor, că nu cred că-i era dor lu” aia mică de noi!? Veneau și vai de mine nășicule, că e bolnav, că nu suportă că are boală la inimă, că are nu știu ce. De nenumărate ori. Și noi: «Da, vă credem… O să se stabilească în justiție». Ce să-i spui, să-i dai pe ușă afară?! A fost o situație extrem de delicată”, a povestit Doința Băsescu.

Soția lui Mircea Băsescu și-a amintit și cum au ajuns să-i boteze nepoata lui Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, în urma unei vizite pe care acesta, împreună cu Marian Căpățână, a făcut-o la biroul soțului său.

„Mircea nu a fost foarte încântat. (…) Cred că scopul lor ăsta a fost, să ajungă într-o relație cu care să se laude”, a spus Doinița Băsescu.

Ea a precizat că imaginile difuzate de televiziuni, cu rudele lui Sandu Anghel în timp ce se bucurau la aflarea veștii reținerii soțului său, au supărat-o foarte tare.

„Imaginile în care ei se bucură, mă cutremură. Eu nu pot să mă bucur pentru răul nimănui. Să știți că le-am acordat respect, i-am primit în casa noastră, am botezat, niciodată nu i-am înjosit. Dacă vreau să le transmit ceva? Este prea dur la ce mă gândesc. Ar trebui să aibă respect și ar trebui să le fie rușine pentru bucuria pe care o afișază și pentru ce ne-au făcut”, a mai spus Doinița Băsescu.

Cu ochii în lacrimi, ea a spus că nu va merge la București, la soțul său, care vineri urmează să fie prezentat în instanță cu propunerea de arestare preventivă, ci îl va aștepta acasă.

„Știu că astăzi (n.r. – vineri) se va judeca cererea DNA de arestare, dar nu știu mai departe ce se va întâmpla. Știu doar atât, că îl aștept acasă, așa cum, eu fiind soție de marinar, l-am așteptat atâția ani cât a navigat. Îmi pun speranța și mă rog să fie sănătos și să aibă puterea să depășească aceste lucruri”, a conchis Doinița Băsescu.

Mircea Băsescu, fratele președintelui Traian Băsescu, a fost reținut, joi seară, de către procurorii anticorupție, după ce a fost audiat în dosarul în care fiul lui Bercea Mondial îl acuză de trafic de influență.

Fratele președintelui urmează să fie prezentat cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile la Tribunalul București.

Joi, înainte să intre la DNA, Mircea Băsescu a declarat, răspunzând unei întrebări despre afirmațiile interlopului, că „e treaba lui Bercea ce spune”.

La DNA au fost audiați, în același dosar, Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, soția acestuia, Fănica Anghel, care au fost aduși din penitenciar, și Marian Căpățână, despre care familia interlopului susține că ar fi fost intermediarul banilor pentru Mircea Băsescu, reținut și el pentru 24 de ore în același dosar.

Bercea Mondial a spus, din duba cu care a fost adus, că aproape două milioane de euro ar fi ajuns la șefa DNA, Codruța Kovesi, la președinta Înaltei Curți de Casație și Justiție, Livia Stanciu, dar și la Vasile Blaga, despre care susține că ar fi implicat în acest caz.

Fiul lui Bercea Mondial, Florin Anghel, a depus în 13 iunie, prin avocatul său, Pavel Abraham, o plângere penală împotriva lui Mircea Băsescu, în care îl acuză pe acesta de trafic de influență, înșelăciune și inducerea în eroare a organelor judiciare, în legătură cu dosarul în care Anghel este acuzat de șantaj.

Fiul lui Bercea Mondial a fost audiat marți și miercuri la DNA, după ce avocatul acestuia le-a dat procurorilor două înregistrări audio-video. Pavel Abraham arăta că înregistrările ar fi fost făcute în februarie 2012 sau 2013, acestea fiind „foarte compromițătoare”.

Cătălin Legănel, [email protected]

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alarma medicilor: Boala care revine și amenință bebelușii
Digi24
Avionul premierului slovac a fost puternic avariat pe aeroportul din Bruxelles: „Nu se mai poate zbura cu el”
Cancan.ro
BREAKING | Wiz Khalifa, condamnat în România la 9 luni de închisoare cu executare!
Prosport.ro
Loredana nu-și mai lasă soțul să muncească în Germania, deși e milionar, pentru că s-a plictisit de stilul de viață de acolo
Adevarul
Detaliul din biroul lui Vladimir Putin care a dat de gol o nouă minciună a propagandei Kremlinului
Mediafax
Sărbătorile dăunează grav sănătății. Ce probleme medicale riscă românii în această perioadă
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Guvernul va achita o datorie veche de peste 30 de ani către SUA, pentru un credit folosit la importul de bumbac
Cancan.ro
A început războiul pentru averea Rodicăi Stănoiu! Moștenitorii surpriză, care i-au luat fața Puișorului
Ce se întâmplă doctore
Vremea se schimbă radical înainte de sărbători! Care sunt zonele în care va ninge abundent de Crăciun
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Un român a mers ani de zile cu o Toyota hibrid, dar nu i-a făcut niciun schimb de ulei: „Am crezut că e electrică”
Descopera.ro
Savantul care a riscat TOTUL pentru a salva omenirea
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. ION: – Părinte, am voie să mă uit după femei cu posteriorul mare?
Descopera.ro
Record absolut! Cu cât au împrumutat românii Guvernul în 2025?