Soția lui Radu Mazăre, ÎNSĂRCINATĂ, primele declarații după eliberarea fostului edil din penitenciar: „Mi-a fost foarte greu, singură”

Publicat: 27 05. 2024, 18:05
Actualizat: 27 05. 2024, 21:25

This browser does not support the video element.

Soția lui Radu Mazăre, Roxana Mazăre, a oferit câteva declarații din fața penitenciarului Jilava, unde îl așteaptă eliberarea fostului edil al Constanței, după cinci ani în spatele gratiilor. Roxana Mazăre este însărcinată și a mărturisit că a trecut printr-o perioadă foarte dificilă, cât timp fostul primar a fost închis. 

Radu Mazăre, fostul primar al Constanței, urmează a fi eliberat condiționat, în decursul zilei de azi, după cinci ani petrecuți la penitenciarul Jilava. Mazăre a executat cinci ani din cei nouă, la care este condamnat inițial, pentru retrocedărilor ilegale de terenuri din dosarul Polaris.

Soția lui Radu Mazăre, Roxana Mazăre, care este însărcinată cu fostul primar al Constanței, a declarat că se bucură de hotărârea instanței, dar e refuzat să comenteze aspecte din dosar.

„Planuri, văzând și făcând. Vom putea face planurile mai bine. Nu sunt în măsură să comentez aspecte, care fac parte din subiectul dosarului, la asta vă poate răspunde avocatul sau el în persoană. Mi-a fost foarte greu, singură.” a declarat Roxana Mazăre.

Roxana Mazăre a subliniat că soțul ei, Radu Mazăre, nu mai are de gând să intre în politică.

„Exclus. Vrea să aibă și el o viață liniștită și normală, i-a fost suficient. Avem dreptul să facem ce dorim. Mă bucur foarte tare de rezultat. Mie îmi place să gătesc, o să bem și un pahar cu vin. Nu am vorbit deloc cu el astăzi. De aseară nu am mai vorbit. După ce s-a pronunțat sentința am primit cu bucurie această veste.” a mai adăugat Roxaa Mazăre.

Roxana Mazăre a precizat că soțul ei nu este un „fugar”, ci că fostul edil „a plecat” în Madagascar, loc de unde a fost extrădat de către autorități.

„El a plecat nu a fugit.”, a menționat soția lui Radu Mazăre.

Soția lui Radu Mazăre a adăugat că a resimțit mult mai puternic emoțiile în perioada sarcinii și abia așteaptă să-și construiască un cămin alături de tatăl copilului ei.

„Emoțiile sunt mult mai puternice în momentul când ești însărcinată decât atunci când nu ești însărcinată și orice femeie își dorește să-și crească copilul lângă tată și să fie într-un cămin complet.”, a mai adăugat Roxana Mazăre.

În fața penitenciarului Jilava a ajuns și avocata lui Radu Mazăre, Lizeta Haralambie.

CITEȘTE ȘI:

GALERIE FOTO | Radu Mazăre și fratele său Alexandru, păziți de șapte gardieni la înmormântarea mamei lor. Fostul primar al Constanței, considerat un deținut cu risc după episodul Madagascar

Mama lui Radu Mazăre s-a stins din viață. Ambii ei fii sunt la închisoare

EXCLUSIV. “Clanul” Mazăre încearcă să elimine lichidatorul judiciar din procedura insolvenței unei firme cu terenuri valoroase în Constanța. Judecătorul sindic, dat pe mâna Inspecției Judiciare!