Soția șefului de la DSP Gorj care a murit în ambulanță reacționează: „Nu a murit, ci a fost omorât. Se numeşte crimă”
Soția șefului de la DSP Gorj care a murit în ambulanță reacționează după ce soțul ei a decedat din cauza faptului că sistemul de ventilație din autospecială s-a defectat.
Adrian Dobrin, şeful Serviciului de Control din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Gorj, a decedat la vârsta de 48 de ani după ce sistemul de ventilație din ambulanța care îl transporta s-a defectat. Acesta a fost înmormântat luni, 8 martie, în dimitirul din satul Bucureasa, comuna Dpnești.
Soția bărbatului, Georgiana, a transmis un mesaj pe Facebook la scurt timp după înmormâtnarea soțului ei.
Soția fostului șef DSP Gorj: „Adrian nu a murit, ci a fost omorât”
„Acum, că mi-am aşezat EROUL într-o odihnă veşnică, cu puterile care mi-au mai rămas si cu spiritul puternic pe care mi l-a transmis, crescând lângă el de la vârsta de 22 de ani, mă folosesc de această reţea publică și vă declar următoarele: eu am semnat si mi-am asumat riscurile deplasării la Bucureşti pentru pacientul Adrian Dobrin, dumneavoastră «sistemul sanitar» aţi semnat si v-aţi asumat riscurile pentru echipamentele deţinute? Adrian nu a murit, ci a fost omorât, iar in codul penal se numeşte crima. Îţi promit ca o să mă lupt, Adrian!”, a scris aceasta.
Adrian Dobrin trebuia să fie transferat la București
Adrian Dobrin fusese diagnosticat cu noul COVID-19 iar starea lui de sănătate se înrăuțățise, astfel încât s-a luat decizia de a fi transferat de la Spitalul Târgu Cărbuneşti la Spitalul Universitar Bucureşti. Însă, la intrarea în Râmnicu Vâlcea, una din siguranţele din tabloul electric al ambulanţei a cedat şi ventilatorul nu a mai funcţionat. Astfel, echipajul a fost nevoit să folosească ventilarea manuală pe balon şi a luat hotărârea de a intra în UPU de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Râmnicu Vâlcea.
Inițial, bărbatul a fost stabilizat, însă starea lui s-a înrăutrățit iar în cursul serii de sâmbătă, 7 martie, a murit.
„La 17,30, pacientul a fost predat în UPU Râmnicu Vâlcea, a fost stabilizat, dar ulterior, din cauza stării de sănătate foarte grave, starea de sănătate a început să se deterioreze, la ora 20,00, deci după două ore şi jumătate de la predarea în UPU, la ora 20,00 acesta a intrat în stop cardiorespirator şi a murit”, a declarat duminică, managerul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Gorj, Constantin Mitroi.