Soția sirianului găsit mort în portbagaj și amantul acesteia, condamnați la 26 ani de închisoare
„Desființează în parte sentința penală atacată și rejudecând pe fond: Descontopește pedepsele rezultante, constând în pedeapsa detențiunii pe viață, aplicate fiecărui inculpat, de prima instanță, în pedepsele componente, respectiv pedeapsa detențiunii pe viață și pedeapsa de 3 ani închisoare. Aplică fiecărui inculpat, pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat, prev. de art. 188 alin. 1 – art.189 alin. 1 lit.a C.p., cu reținerea disp. art. 199 al. 1 C.p. pentru inculpata Pătrașcu Maria Andreea, pedeapsa de 25 ani închisoare. În baza art.38 NCP, art. 39 alin.1 lit.a NCP aplică fiecărui inculpat pedeapsa cea mai grea – din cele 2 pedepse menționate – de 25 ani închisoare, sporită cu 1 an închisoare (1/3 din totalul celeilalte pedepse), în final fiecare inculpat urmând să execute pedeapsa de 26 ani închisoare”, se arată în decizia Curții de Apel București, care este definitivă.
În luna februarie 2016, magistrații Tribunalului București au decis condamnarea celor doi la închisoare pe viață.
Potrivit rechizitoriului întocmit de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul București, soția sirianul Haj Saleh Moustafa, descoperit la data de 8 aprilie 2015 în Capitală în portbagajul unei mașini parcate vizavi de Secție 9 Poliție, plănuise, împreună cu amantul ei, să însceneze sinuciderea bărbatului. Conform documentului citat, Maria Andreea Pătrașcu și amantul ei Alfons Gabriel Arhire au plănuit crima cu aproximativ o săptămână înainte.
„Cu aproximativ o săptămână înaintea comiterii faptei, am avut o discuție cu inculpata Pătrașcu Maria Andreea, în care aceasta s-a plâns că soțul său o teroriza cu ideea de a pleca în Marea Britanie, încercând să îi inducă ideea de a-i duce copilul acolo, iar după aceea mai văd ei ce fac. În acest context, în care Andreea se temea pentru viața ei și de perspectiva pierderii copilului, am stabilit de comun acord să îl omorâm pe soțul său”, a declarat Arhire în fața procurorilor.
Potrivit rechizitoriului, acesta a recunoscut că au existat „diverse scenarii”, însă până la urmă au decis să-i dea lui Haj Saleh Moustafa somnifere.
Cei doi au pregătit din timp și modul în care aveau să scape de cadavru, motiv pentru care au cumpărat de la un hipermarket din cartierul Pantelimon bride din plastic și saci mari de gunoi. În plus, femeia a pregătit și o pereche de cătușe din metal, pentru eventualitatea în care Haj Saleh Moustafa trebuia imobilizat. Pentru că somniferele nu puteau fi cumpărate fără rețetă de la medic, Maria Andreea Pătrașcu a luat o cutie de Diazepam de la mama sa, după ce i-a povestit femeii că are probleme cu somnul.
În seara zilei de 13 aprilie 2015, Maria Andreea Pătrașcu i-a pus soțului ei 12 pastile de Diazepam în ceai, după care s-a dus la culcare. „Inculpata a declarat că i-a lăsat victimei cana cu ceai menționată anterior, după care a mers la culcare. În jurul orei 2.00, inculpata a revenit în sufragerie, constatând că soțul său dormea profund și sforăia”, se mai arată în rechizitoriu.
Potrivit rechizitoriului, femeia a declarat era convinsă de faptul că cele 12 pastile de somnifer îi vor ucide soțul iar, după ce acesta „va fi găsit mort, totul va părea o sinucidere”, deoarece simțea că Haj Saleh Moustafa „avea probleme cu serviciul și de ordin financiar”.
Pentru că acesta nu a murit, Maria Andreea Pătrașcu și-a dus fiica de acasă după care și-a sunat amantul.
„Imediat Gabriel a intrat în casă s-a dus în dormitor, l-a întors pe soțul meu pe burtă și i-a pus cătușele la mâini, cu mâinile la spate. Soțul meu nu a opus niciun fel de rezistență în acest moment. În acest timp eu am rămas în ușa dormitorului. Imediat Gabriel i-a apăsat fața soțului meu în pernă, încercând să-l sufoce, stând cu genunchii pe spatele soțului meu. În acest moment eu am plecat din dormitor deoarece nu puteam să văd. În acest timp am auzit niște zgomote și icnete ca și cum soțul meu se opunea”, a povestit în fața procurorilor Maria Andreea Pătrașcu.
La rândul său, Alfons Gabriel Arhire a declarat că „Andreea a venit cu propunerea să băgăm cadavrul în saci mari de plastic și apoi într-un troler mare pe care îl avea în locuință. Andreea a mers în holul locuinței și a adus din debara un sul de aproximativ 50 cm cu saci din plastic de culoare neagră și un tambur de aproximativ 50 cm lungime cu folie subțire, transparentă, pentru ambalat”.
Apoi, după ce cadavrul a fost urcat în portbagajul mașinii victimei, Arhire s-a urcat la volan și a abandonat autoturismul pe Șoseaua Pantelimon. În declarația dată procurorilor, cei doi au menționat și faptul că, inițial, și-au propus să incendieze mașina cu cadavrul în ea, cu ajutorul unor scticle cu diluant, însă, în cele din urmă au renunțat.Ei au procedat în mod similar și cu actele și telefoanele mobile ale bărbatului, pe care le-au aruncat la canal.
Soția sirianului Haj Saleh era la acea vreme consilier la Inspecția Muncii.
Cadavrul sirianului Haj Saleh Moustafa a fost găsit în 8 aprilie 2015, într-o geantă aflată în portbagajul unei mașini cu număr de Constanța, înscrisă pe numele societății Perla Majestic, care era parcată pe Șoseaua Pantelimon, vizavi de Secția 9 de Poliție.