Prima pagină » Știri » Soțul Elodiei Ghinescu s-a reîntors la serviciu

Soțul Elodiei Ghinescu s-a reîntors la serviciu

Polițistul brașovean Cristian Cioacă, suspect în cazul uciderii soției sale, avocata Elodia Ghinescu, a revenit, miercuri, la serviciu, după ce a terminat cel de-al treilea concediu medical.

Polițistul brașovean Cristian Cioacă, suspect în cazul uciderii soției sale, avocata Elodia Ghinescu, a revenit, miercuri, la serviciu, după ce a terminat cel de-al treilea concediu medical.

"Cioacă s-a întors la serviciu începând de astăzi (miercuri – n.r.), cu program în intervalul orar 08.00-14.00. Nu lucrează în schimburi", a spus comisar-șef Liviu Naghi din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov.

Cioacă și-a reluat activitatea la departamentul ordine publică, la Secția Municipală, Compartimentul Poliție Urbană, după ce a fost transferat, în 15 octombrie, de la Secția 2, unde ocupa postul de inspector principal la departamentul Ordine Publică.

El va lucra la Secția Municipală timp de șase luni, unde va face atât muncă de birou, cât și de teren, urmând ca după această perioadă să revină la Secția 2 Poliție.

După mai multe examinări psihologice, polițistului i-au fost acordate trei concedii medicale pe motiv de depresie, în urma dispariției soției sale, avocata Elodia Ghinescu, în 30 august.

După dispariția soției sale, Cioacă și-a luat concediu medical invocând motive de stres, în intervalul 11 – 24 septembire, iar din 25 septembrie până la 9 octombrie a intrat în concediul de odihnă legal. În 11 octombrie Cioacă a intrat într-un nou concediu medical, de trei zile, după doar o zi de muncă, pe motiv că suferă de ?sindrom nervos depresiv". Apoi, a revenit la serviciu în intervalul 15 – 23 octombrie, urmând un nou concediu medical între 24 octombrie – 6 noiembrie.

Mai multe știri pe www.mediafax.ro

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Ce se întâmplă la Serviciul Român de Informații? Dan: Orice derapaj al Serviciului îmi revine mie
Digi24
Un virus gripal nou se răspândește rapid în România: În prima săptămână din decembrie au fost înregistrate peste 3.000 de îmbolnăviri
Cancan.ro
Vila Rodicăi Stănoiu de la malul mării a fost VANDALIZATĂ! Misterul moștenirii fostei ministrese se adâncește!
Prosport.ro
Mesajul transmis de Sorana Cîrstea după ce a mers cu fiul lui Ion Țiriac în cea mai scumpă stațiune din Elveția
Adevarul
De ce am primit din partea SUA mesajul „să vă apere francezii”. Expert: „În aceste condiții, nu este surprinzător”
Mediafax
Ce taxe vor plăti bucureștenii din 2026? Proiect PMB: impozite pe locuințe, mașini și terenuri
Click
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Digi24
Reacție furioasă a Kremlinului, după ce șeful NATO a îndemnat la pregătiri pentru un război cu Rusia: „E iresponsabil”
Cancan.ro
Un nou virus se răspândește rapid în România, după apariția leprei la Cluj! Peste 3.000 de cazuri au fost confirmate în decembrie 2025
Ce se întâmplă doctore
Dieta MINUNE cu care Monica Anghel a reușit să slăbească 40 de kilograme: „Asta poți mânca oricând, fără probleme”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Dacia C-Neo, testată în Alpi. Noul model a fost surprins în probe pe drumuri montane
Descopera.ro
O planetă ciudată i-a lăsat fără cuvinte pe astronomi
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă o vede pe maică-sa dezbrăcată în fața oglinzii spunând: – Vreau un bărbat!
Descopera.ro
Telescopul Spațial James Webb a confirmat cea mai veche și mai îndepărtată supernovă observată vreodată