Prima pagină » Știri » Soțul Mădălinei Manole, Petru Mircea, implicat într-un accident rutier

Soțul Mădălinei Manole, Petru Mircea, implicat într-un accident rutier

Soțul Mădălinei Manole, Petru Mircea, implicat într-un accident rutier

Soțul Mădălinei Manole, Petru Mircea, a provocat un accident rutier în municipiul Călărași, după ce nu a acordat prioritate unui alt autoturism, iar în urma accidentului, soldat cu pagube materiale, el a fost amendat și i-a fost suspendat permisul de conducere.Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliției Județene Călărași, inspector Ramona Tudor, accidentul s-a petrecut vineri seară, în jurul orei 23.30, într-o intersecție din municipiul Călărași, după ce Petru Mircea, aflat la volanul unui autoturism Toyota, a intrat cu viteză într-o intersecție, neacordând prioritate unui alt șofer.

„Accidentul a avut loc la intersecția străzilor Grivița și 13 Decembrie, după ce bărbatul care circula pe strada 13 Decembrie, la volanul unui autoturism Toyota, nu a oprit la indicatorul «STOP» și nu a acordat prioritate de trecere. Mașina acestuia a lovit un autoturism Hyundai condus de o tânără din Călărași, care circula regulamentar. Cele două mașini au fost avariate, fără a exista victime în urma accidentului”, a declarat reprezentantul Poliției Județene Călărași.

Potrivit sursei citate, ambii șoferi au fost verificați cu aparatul etilotest, stabilindu-se că nu consumaseră băuturi alcoolice.

În urma accidentului, Petru Mircea a fost amendat cu 420 de lei și i-a fost suspendat permisul de conducere pentru 60 de zile, a mai spus purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Călărași.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Cât costă pe oră un ajutor în gospodărie: Sparge lemne, curăță terenuri și chiar construiește foișoare
Digi24
Scandal de rasism cu implicare politică în Finlanda. Tânăra încoronată regină a frumuseții a rămas fără titlu după un gest controversat
Cancan.ro
EXCLUSIV | Ce arată necropsia efectuată după deshumarea Rodicăi Stănoiu. Avem rezultatele oficiale: care este cauza morții
Prosport.ro
FOTO. Gafă vestimentară fără precedent! Ce a pățit vedeta a pus-o într-o ipostază mai mult decât jenantă
Adevarul
Propagandistul preferat al lui Putin amenință Europa: „Încă o dată, va trebui să distrugem Berlinul, Parisul, Viena”
Mediafax
Decizia UE cu privire la mașinile pe benzină și motorină. Sunt vizați milioane de șoferi din Europa
Click
Zodii binecuvântate de Dumnezeu în următoarele 2 luni. De ce vor avea parte acești nativi
Digi24
„Moscova trebuie să simtă durerea”. Un diplomat american îl contrazice flagrant pe Donald Trump
Cancan.ro
EA e femeia care poate schimba cursul anchetei. Menajera Rodicăi Stănoiu, martor-cheie în dosarul morții suspecte
Ce se întâmplă doctore
Imagini inedite cu Cristina Șișcanu, după ce a slăbit enorm! Nu o mai recunoști! „Trebuie să mă apuc de sport și masaje”
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
ARO se reinventează: Ar putea produce anual până la 10.000 de SUV-uri hibrid. Cât costă primul exemplar
Descopera.ro
Cele mai periculoase locuri de pe Pământ!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Un copil la restaurant: - Carnea de elefant se mănâncă?
Descopera.ro
O supernovă sugerează că planetele asemănătoare Pământului sunt frecvente în Univers