Soțul uneia din farmacistele din Brașov ucise: Alexandru Diaconescu e asasinul. Statul român l-a transformat în criminal plătit
Soțul uneia dintre cele două farmaciste ucise în 2004 la Brașov spune că, din punctul său de vedere, Alexandru Diaconescu, arestat în acest caz și achitat apoi, este cel care le-a omorât pe cele două femei, iar după ce acesta a fost despăgubit „statul român l-a transformat în criminal plătit”.
Dan Cistian, soțul uneia dintre farmaciste, i-a chemat pe jurnaliști, joi, la mormântul soției sale, pentru a face o conferință de presă, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Bărbatul a spus că, din punctul său de vedere, Alexandru Diaconescu este cel care i-a ucis soția și pe colega acesteia, în decembrie 2004, în farmacia Thea din Brașov și că judecătorii nu au ținut cont de probele ADN care l-au făcut pe Diaconescu suspectul principal în acest dosar.
„E un precedent pentru viitoarele crime care vor fi în România, pentru criminalii care vor scăpa nevinovați. După ce Diaconescu a primit casarea sentinței la ICCJ am cerut Parchetului să se expertizeze încă o dată hainele lui și halatele celor două victime. Răspunsul venit de la expertiză a fost că hainele au fost ținute în cutii de xerox și s-au pierdut toate probele de pe ele”, a afirmat Cistian.
El a spus că după ce Alexandru Diaconescu a fost achitat de instanță a dat statul român în judecată la CEDO, iar dosarul i-a fost aprobat.
„Am cerut despăgubiri de un euro pentru că banii nu le vor mai scoate din groapă. Regret că la Strasbourg voi cere socoteală doar statului român pentru greșeala pe care a făcut-o și nu și celui care mi-a ucis soția și mi-a transformat viața într-un coșmar. Mă doare faptul că moartea celor două femei nevinovate nu a fost răzbunată. Mai rău, justiția a înțeles chiar să răsplătească asasinul cu bani. De ieri (miercuri -n.r.), de când instanța supremă a decis definitiv și irevocabil să-l răspătească în bani pe ucigașul celor două suflete nevinovate, Alexandru Diaconescu nu mai este doar un criminal, el a devenit un criminal plătit”, a mai declarat bărbatul.
Instanța supremă a decis definitiv, miercuri, ca tânărul care a fost arestat în decembrie 2004 pentru uciderea a două farmaciste din Brașov și care a fost achitat, prin trei decizii ale instanțelor, ultima dată de Înalta Curte în noiembrie 2008, să primească despăgubiri de aproape 220.000 de lei.
Alexandru Emil Diaconescu a cerut Tribunalului București, în mai 2009, acordarea de prejudicii materiale, ocazionate de procesul în care a fost achitat, în valoare de 150.000 de lei, precum și daune morale, suferite ca urmare a acuzațiilor grave aduse de anchetatori și de regimul de detenție, în valoare de 12.600.000 de lei.
Tribunalul București a admis, în 25 mai 2010, solicitarea lui Diaconescu și a dispus ca acesta să primească de la statul român, prin Ministerul Finanțelor Publice, despăgubiri de 150.000 de lei pe latură materială și două milioane de lei daune morale.
Decizia a fost contestată de Ministerul Finanțelor la Curtea de Apel București, care în 10 mai 2011 a redus despăgubirile acordate de la 150.000 de lei la 51.998 de lei daune materiale și de la două milioane de lei la 150.000 de lei daune morale. Instanța a respins apelul lui Alexandru Diaconescu și a menținut celelalte dispoziții ale sentinței Tribunalului București din mai 2010.
Sentința Curții de Apel București a fost atacată cu recurs la instanța supremă, care miercuri a decis definitiv ca Alexandru Diaconescu să primească 51.998 de lei daune materiale și 150.000 de lei daune morale.
În cererea sa, depusă în 14 mai 2009, la Secția civilă a Tribunalului București, Diaconescu arăta că a fost acuzat, inculpat și apoi arestat preventiv, fiind trimis în judecată pentru infracțiunile de omor deosebit de grav, tâlhărie și nerespectarea regimului armelor și munițiilor.
Acesta le-a indicat judecătorilor civili și perioada de arestare preventivă, respectiv din 15 decembrie 2004 până în 27 octombrie 2005. De la eliberarea sa, din octombrie 2005 și până în 7 februarie 2007 el a avut interdicția de a părăsi localitatea Brașov timp de aproximativ 16 luni.
„Sunt victima unei grave erori judiciare, așa cum rezultă din decizia definitivă de achitare a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Din câte cunosc eu, sunt singura persoană din România care a fost trimisă în judecată, în stare de arest, pentru omor deosebit de grav și care a fost achitată de toate cele trei instanțe (fond, apel și recurs – n.r.)”, se arată în acțiunea lui Diaconescu, obținută de agenția MEDIAFAX.
Acesta a acuzat faptul că i-a fost afectată imaginea în societate, dar și respectul de sine, cazul său fiind unul excesiv mediatizat în mass-media locale și mai naționale.
„Am fost terorizat psihic în cursul anchetei, de un temut anchetator, care acum s-a pensionat, binecunoscut în orașul de la poalele Tâmpei. Suferințele mi-au fost produse și ca urmare a neîncrederii cu care sunt privit de vecini și de cunoscuți. Mi-a fost afectată imaginea mea în societate, dar și respectul de sine, chiar și în prezent, cazul meu fiind prezentat într-o lumină negativă. Din cauza arestării mele, am suferit ca urmare a îndepărtării din familie, fiind lipsit de afecțiunea celor dragi mie. Logodnica mea din acea perioadă, Ana Maria Aron, m-a părăsit, adăugându-se o nouă suferință celei cauzate de arestarea nelegală. Am avut tentative de sinucidere, în momentul în care credeam că nu se va mai termina coșmarul arestării mele. Au existat încercări de intimidare a martorilor mei, prin acuzarea acestora de mărturie mincinoasă”, mai arăta Diaconescu în cerere.
În 25 noiembrie 2008, instanța supremă l-a achitat definitiv pe Alexandru Diaconescu, principalul suspect al dublei crime petrecute în decembrie 2004 într-o farmacie din municipiul Brașov, confirmând astfel deciziile instanțelor inferioare.
În motivarea deciziei, Înalta Curte de Casație și Justiție arăta că anchetatorii au acordat prea mult „credit” mărturiilor martorului Dumitru Mareș, un fost coleg de celulă de-al presupusului făptaș.
Instanța preciza că organele de anchetă au greșit atunci când „s-au canalizat” și au acordat „credit” informațiilor venite de la acest martor, fără a lua în considerare și alți suspecți. „De altfel, creditul pe care organele de anchetă l-au acordat informațiilor acestui martor și canalizarea anchetei doar asupra lui Diaconescu, fără a lua în calcul și alți posibili suspecți, reprezintă o carență a anchetei penale, anchetatorii pierzând șansa să abordeze și să exploateze și alte piste”, se mai arăta în motivare.
Judecătorii mai notau în motivare că singurele probe care ar fi indicat că Diaconescu ar fi fost criminalul au avut „caracter de probabilitate”.
În 6 decembrie 2004, două angajate ale farmaciei Thea din municipiul Brașov au fost ucise. Alexandru Diaconescu a fost reținut în 13 decembrie 2004, fiind acuzat că le-ar fi împușcat pe cele două farmaciste și ar fi furat banii care se aflau în casa de marcat.
Alexandru Diaconescu a fost trimis în judecată în 6 mai 2005, sub acuzațiile de omor deosebit de grav, tâlhărie și nerespectarea regimului armelor și munițiilor.