Soțul vicepremierului Sevil Shhaideh, angajat în eșalonul doi al Guvernului. Explicațiile șefului său direct
Daniel Botănoiu, secretar de stat în cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), a confirmat miercuri că l-a numit ca director de cabinet pe Akram Shhaideh, soțul ministrului Dezvoltării, Shevil Shhaideh, precizând că a făcut această alegere datorită experienței lui Shhaideh.
„Akram Shhaideh, cel care deține funcția de director al cabinetului propriu din cadrul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, a fost ales de mine pentru a-mi fi colaborator deoarece are o experiență importantă în deschiderea piețelor pentru exportul ovinelor”, a precizat Botănoiu, într-un comunicat al MADR.
„Domnul Shhaideh cunoaște bine realitățile agriculturii românești lucrând, de asemenea, pe acest segment între anii 2013-2014, la Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale. Akram Shhaideh are două doctorate absolvite în România – unul în domeniul economic, în cadrul Academiei de Științe Economice și cel de-al doilea în domeniul agronomiei – în cadrul Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București”, a menționat oficialul.
Daniel Botănoiu ține, de asemenea, să precizeze „faptul că alegerea colaboratorilor îmi aparține întru totul și am convingerea că decizia pe care am luat-o va ajuta Ministerul Agriculturii la îndeplinirea obiectivelor stabilite în cadrul Programului de Guvernare”.
Akram Shhaideh, soțul lui Sevil Shhaideh, este de origine siriană, a obținut cetățenia română în 2015 și a fost consilier la Ministerul Agriculturii în 2014, lucrând apoi la Regia Autonomă Județeană de Apă Constanța sau la Regia Drumuri și Poduri Constanța, instituții aflate tot în subordinea CJ Constanța.