Șova după verificarea tronsonului de autostradă Sebeș-Sibiu: Am mers cu 160 km/oră, mașina era lină
Ministrul delegat pentru Infrastructură, Dan Șova, a declarat, vineri, la Lancrăm (județul Alba), după inspecția pe șantierul autostrăzii Sibiu-Orăștie, că circulația pe trei din cele patru loturi ale autostrăzii va fi deschisă până la Crăciun, spunând că a mers cu 160 km/oră și că „mașina era lină”
Ministrul Dan Șova a declarat că până de Crăciun vor fi inaugurate loturile 1, 2 și 4 ale Autostrăzii Sibiu-Orăștie, iar al treilea lot ar urma să fie finalizat în octombrie 2014, chiar dacă firma care execută lucrările a dat ca termen vara anului viitor, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Șova a spus că pe lotul trei au apărut mai multe probleme cu terenul, însă acestea nu sunt pe coridorul autostrăzii, ci pe dealurile din apropiere, care alunecă spre autostradă.
El s-a declarat însă mulțumit de lucrările executate până în prezent.
„Am constatat că au terminat lucrările aproape integral. Mai sunt de terminat în capăt, la Astaldi, pe lotul patru, spre Sibiu, acolo probabil mai au 2-3 la sută de făcut la lucrări. În rest, e totul ok”, a spus Șova.
Ministrul a dezvăluit și cum a verificat calitatea lucrărilor, folosind o metodă mai „specială”.
„Chiar am rugat să meargă șoferul cu viteză mare și la viteză de 160 de kilometri pe oră a apăsat pedala, iar mașina era lină. Puteam merge cu paharul pe bord”, a spus Șova
Întrebat când vor fi inaugurate oficial cele trei loturi din autostradă, Șova a răspuns: „Nu am anunțat data inaugurării oficiale (…). Dar (inaugurarea – n.r.) sigur va fi până la Crăciun”.
În aceeași zonă, la sediul companiei Straco este așteptat, vineri după-amiază, și premierul Victor Ponta, care ar urma să inspecteze o parte din lucrările de pe autostrada Orăștie-Sibiu, în zona Sebeșului.