Spărgători de semințe, puși să curețe mizeria. Ce amendă uriașă riscă cei care fac asta – FOTO
Potrivit Direcției Generale a Poliției Locale Arad, trei tineri care au murdărit orașul aruncând coji de semințe pe domeniul public, în prag de sărbători, au fost sancționați contravențional de către polițiștii locali.
Astfel, joi, o tânără de 27 de ani din Cermei a fost surprinsă murdărind o stație de tramvai din zona centrală. Aceasta a primit o amendă de 1.501 lei.
La câteva ore distanță, cu puțin timp înainte de miezul nopții, de această dată în incinta unui loc de joacă pentru copii, doi adolescenți au fost surprinși aruncând la voia întâmplării resturile de semințe.
Cei doi tineri de 19 și 18 ani au fost sancționați și au fost puși să curețe zona pe care o murdăriseră.
Sursă FOTO: Direcția Generală Poliția Locală Arad / Facebook