Observatorul Astronomic Amiral Vasile Urseanu anunţă că în noaptea de marţi spre miercuri şi în cea de miercuri spre joi cei care vor privi spre cer vor putea vedea mai multe stele căzătoare decât în mod normal. Este vorba de curentul de meteori Lyride, activ în aceste zile.
„În luna aprilie, în nopţile de 21/22 şi 22/23, toţi cei ce vor privi spre cer vor vedea mai multe stele căzătoare decât în mod normal. Este activ curentul de meteori Lyride, iar în acele nopţi va fi maximul. Planeta noastră trece printr-o zonă pe unde a trecut cometa C/1861 G1 (Thatcher), iar praful din coada ei va arde în atmosferă. Acest curent de meteori este unul dintre cele mai vechi observate, primele observaţii fiind făcute de chinezi acum 2600 de ani (în anul 687 î.e.n.). Pentru a putea vedea meteorii nu aveţi nevoie de instrumente astronomice. Trebuie doar să priviţi înspre cer, aşezaţi comod, timp de minim o oră, cândva între miezul nopţii şi răsăritul Soarelui. Nu trebuie să priviţi într-o direcţie anume, pentru că meteorii pot apărea în orice direcţie”, se arată într-o postare pe pagina de Facebook a Observatorului astronomic.
Potrivit aceleiaşi surse, curentul este activ între 16 şi 25 aprilie, numărul maxim de meteori observabili cu ochiul liber în condiţii ideale fiind de 18, în noaptea de 21 spre 22 sau 22 spre 23 aprilie.
„În 2020 lumina Lunii nu va strica observaţiile, pentru că Luna se află în faza de Lună Nouă. Cel mai bine este să observaţi cerul după miezul nopţii până dimineaţă (se poate şi de la geam) şi să alegeţi o zonă de cer pe care să o priviţi în continuu”, se mai arată în postarea astronomilor.