Spectacole de lumini și proiecții pe fațada Palatului Parlamentului, la iMapp Bucharest 2021
Pe 18 septembrie debutează iMapp Bucharest 2021, cel mai mare eveniment de new media art din România și în top 3 concursuri de video mapping la nivel internațional.
iMapp Bucharest este organizat de Primăria Municipiului București, prin CREART, cu sprijinul Camerei Deputaților. Premiera are loc sâmbătă, 18 septembrie 2021, în Piața Constituției. Intrarea este liberă, iar accesul se face începând cu ora 17:00.
Șase echipe internaționale, premiate la festivaluri de renume din Germania, Japonia, România, Statele Unite ale Americii, Ucraina și Ungaria își vor disputa titlul iMapp Bucharest 2021 – Winners League. Lucrările artistice ale echipelor participante vor fi redate pe cea mai mare suprafață de proiecție din lume – fațada Palatului Parlamentului de 23.000 mp, într-o seară electrizantă, la intersecția dintre tehnologie și muzică!
În deschiderea concursului, pe scena din Piața Constituției va mixa DJ CS84 și va concerta trupa Subcarpați.
A VII-a ediție a evenimentului iMapp Bucharest, cu tema – ”THE SHOW MUST GO ON”, prezintă domenii de impact în societatea contemporană (arta, muzica, sportul, educația și turismul), care au capacitatea de a se reinventa și de a asigura efervescența și dinamismul unei vieți care ne-a lipsit tuturor atât de mult. Cei mai buni artiști de video mapping, câștigători ai festivalurilor partenere, vor reinterpreta fațada Palatului Parlamentului prin lucrări artistice care utilizează lumina, tehnologia și muzica pentru a reda viziunea proprie asupra temei.
TEASERE ARTIȘTI @iMappBucharest2021
DARKLIGHT STUDIO
Darklight Studio este câștigătorul ultimei ediții a Zsolnay Light Festival din Budapesta, Ungaria. Darklight Studio, fondat de Ricardo Silveira CanÇado sau VJ Eletroiman, originar din Brazilia, a început în anul 2000 prin a face stage design, iar în ultimii 8 ani s-a dedicat video mapping-ului. El este, de asemenea, coordonatorul TkLab, un spațiu de lucru și experimentare vizuală din cadrul comunității Telenoika.
JONAS DENZEL
Jonas Denzel este câștigătorul ultimei ediții a festivalului Genius Loci Weimar din Germania. Jonas Denzel este regizor și artist vizual, creator de instalații de lumină, video mapping și film documentar. Este cunoscut în multe orașe din Germania și Statele Unite ale Americii pentru proiectele sale realizate pentru spații publice.
FLIGHTGRAF
Flightgraf este câștigătorul ultimei ediții a festivalului luminii, Borealis, din Seattle, Statele Unite ale Americii. Flightgraf este un duo creativ din Tokio, Japonia. Kento Tomiyoshi și Makoto Shozu creează împreună experiențe unice prin artă și tehnologie. Au câștigat numeroase premii la competiții și festivaluri internaționale de pe 3 continente: Europa, Asia și America.
LI CHENG
Li Cheng este câștigătorul ultimei ediții a concursului One Minute Projection Mapping din Tokio, Japonia. Li Cheng este un tânăr artist CG din China, cunoscut și premiat pentru proiectele sale de video mapping. Favorit al publicului de cele mai multe ori, Li continuă să își trăiască visul de a recrea vizual cele mai renumite clădiri din lume.
DIES_
Dies_ este câștigătorul ultimei ediții a Festivalului Luminii din Kiev, Ucraina. Fabio Volpi, a.k.a. Dies_, este un artist vizual cu diplomă în arhitectură. Din 2001 creează evenimente multimedia în zeci de orașe din întreaga lume. Din 2012 este profesor la Academiile de Artă din Milano și Roma și a început proiectul solo numit „Dies_”.
MICHELE PUSCEDDU
Michele Pusceddu este câștigătorul ultimei ediții din 2019 a concursului internațional de video mapping iMapp Bucharest. Născut în Italia, în orașul Cagliari, Michele Pusceddu este programator și artist vizual, specializat în grafică 3D și video mapping. Printre proiectele sale se numără producții de teatru, video și evenimente muzicale grandioase, produse în întreaga lume.
La iMapp Bucharest, pe 18 septembrie, în Piața Constituției, bucureștenii și turiștii vor sărbători viața artistică a orașului.
Reguli de participare și acces: www.creart.ro/imapp-bucharest-2021-reguli-de-participare-si-acces