Spitalele, obligate să organizeze în 10 zile proceduri pentru aprovizionarea cu medicamente -proiect

Spitalele, obligate să organizeze în 10 zile proceduri pentru aprovizionarea cu medicamente -proiect
Publicat: 12/11/2012, 15:17
Actualizat: 18/05/2015, 20:52

Proiectul de ordin, lansat în dezbatere publică miercuri, prevede o listă cu 100 de medicamente cu risc crescut de discontinuitate în aprovizionare de care beneficiază asigurații în sistemul de asigurări sociale de sănătate pe perioada spitalizării. Printre medicamentele de pe listă se află cele pentru bolnavii de cancer, antibiotice și vaccinul rabic.

„Este vorba, practic, despre acele medicamente necesare pacienților care sunt ieftine și, din acest motiv, nu mai sunt aduse de către distribuitori sau sunt cu risc ridicat de a nu mai fi aduse”, a explicat, pentru MEDIAFAX, noul ministru al Sănătății, dr. Raed Arafat.

Lista cu medicamentele cu risc crescut de discontinuitate în aprovizionarea spitalelor va fi actualizată semestrial, prin modificarea/completarea acesteia sau ori de câte ori condițiile de modificare/completare o impun, pe baza propunerilor comisiilor de specialitate ale Ministerului Sănătății, cu avizul unității de evaluare a tehnologiilor medicale și a Direcției Farmaceutice și a Dispozitivelor Medicale, aprobată prin ordin al ministrului sănătății și al președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, se arată în proiect.

Proiectul de ordin prevede că unitățile sanitare publice cu paturi au obligația să organizeze proceduri de achiziții publice pentru acele medicamente pe care le consideră necesare pentru desfășurarea propriei activități medicale, în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare privind achizițiile publice, în termen de 10 zile lucrătoare de la intrarea in vigoare a actului normativ.

„Pentru asigurarea unor servicii medicale de înaltă calitate și a continuității tratamentului pentru pacienții din unitățile sanitare publice cu paturi, acestea au obligația să organizeze proceduri de achiziții, conform legii, pentru acele medicamente pe care le consideră necesare pentru desfășurarea propriei activități medicale în termen de maximum 10 zile lucrătoare de la intrarea în vigoare a ordinului.
Totodată, prin proiectul de ordin se reglementează obligatia unităților sanitare publice cu paturi de a se asigura că pe parcursul anului nu înregistrează disfunctionalități în aprovizionarea cu aceste medicamente; în acest sens, unitățile sanitare vor înscrie în contractele încheiate conform legii clauze care să asigure acest lucru”, se arată în referatul de aprobare a proiectului de ordin.

Potrivit proiectului, prețul de achiziție al medicamentelor nu poate depăși prețul stabilit conform prevederilor ordinului ministrului Sănătății privind modul de calcul al prețurilor la medicamentele de uz uman, în condițiile legii.

Pentru cele 100 de medicamentele menționate, ca urmare a procedurilor de achiziții publice derulate în condițiile legii, spitalele vor încheia acorduri-cadru pe o perioadă de maximum trei ani și respectiv contracte subsecvente, potrivit legii, se mai precizează în proiect.

Conform aceluiași proiect, spitalale au obligația să prevadă în acordurile-cadru, respectiv în contractele subsecvente încheiate pentru medicamentele de pe listă, clauze care sa asigure aprovizionarea continua cu medicamentele ce fac obiectul contractului. Clauzele vor viza livrarea medicamentelor către spitale în cel mult trei zile lucrătoare de la lansarea comenzii sau în 24 de ore pentru situații urgente, justificate medical.

De asemenea, decontarea contravalorii medicamentelor cu risc crescut de discontinuitate pentru consumul în spitale se va efectua de către unitățile sanitare publice cu paturi către furnizori în termen de maximum 90 de zile calendaristice de la data validării facturilor depuse în vederea decontării la casa de asigurări de sănătate, validare care se realizează în termen de maxim 30 de zile calendaristice de la data depunerii documentelor justificative la casa de asigurări de sănătate și se realizează lunar în ordine cronologică, din fondurile aprobate cu această destinație, în limita sumelor disponibile.

În proiect se mai arată că nerespectarea dispozițiilor ordinului conduce la încetarea contractului de management și, respectiv, a contractului de administrare, ceea ce înseamnă că directorii de spitale care nu se îngrijesc de aprovizionarea cu medicamente riscă să fie schimbați din funcție.

Proiectul de ordin al MS se va afla în dezbatere publică până la 7 decembrie.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Mesajul Germaniei pentru Putin: Retrageți-vă trupele din Ucraina și începeți negocierile cu Kievul
Blat făcut de Prigoană și Mihaela?! Silviu nu era de fapt căsătorit, dar avea un...
S-a despărțit cuplul anului din tenisul mondial. Gestul rusoaicei Anna Kalinskaya, după ce Jannik Sinner...
Orașul din România în care casele de peste 1,5 milioane se vând ca pâinea caldă....
Legenda boxului vs. fenomenul digital: Cum s-au pregătit Mike Tyson și Jake Paul pentru confruntarea...
O profesoară a fost arestată după ce s-a aflat că avea o relație cu un...
Ucraina se pregătește să arunce în luptă brigada de soldați antrenată în Franța, dotată cu...
Vrăji în casa lui Silviu Prigoană?! Adriana Bahmuțeanu rupe tăcerea: „Mihaela și menajera se acuză…”
Nu mai cumpăra ACESTE 7 alimente congelate. Se găsesc în toate supermarketurile din România! Ce...
Ce măsuri dure ar putea lua Guvernul, după ce Bruxelles a avertizat că economia nu...
Văduva lui Silviu Prigoană, declarații bombă după decesul omului de afaceri
Ei sunt Florin și Axinia, doi dintre cei 9 români care au murit în urma...
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Ce fel de dubă poți să conduci cu permis Categoria B?
Ministrul de Externe din Ucraina susţine „pacea prin forţă” într-un mesaj către Marco Rubio
GENIUL matematician, forțat să se CASTREZE chimic pentru că...
Lege pentru românii care stau la bloc. Nu ai voie să scoți din apartament și...
Aveți pistrui și vreți să scăpați? Metodele sunt simple
Regina Întunericului și Adriana Bahmuțeanu, replici dure după întâlnirea în taină cu Honorius Prigoană. Ce...
Mike Tyson vs. Jake Paul: Când (ora României) și unde se difuzează online meciul?
Cum îl apară Gabriela Cristea pe Tavi Clonda: “Tu îți permiți să-ți dai părerea și...
Jake Paul, șocat de gestul adversarului său, Mike Tyson: "Trebuie să mă ciupesc Tocmai am...
BANCUL ZILEI. Ardeleanul: – Domnule doctor, m-o tot durut capul şi mi-o zis cineva că...
Dr. Mircea Beuran explică ce este de făcut pentru a nu ajunge la CANCER |...