Prima pagină » Știri » Spitalul Elias: Sergiu Nicolaescu nu avea cancer

Spitalul Elias: Sergiu Nicolaescu nu avea cancer

Declarația a fost făcută de medici

Sergiu Nicolaescu nu avea cancer, analiza „piesei excizate” este în lucru, iar actele medicale în cazul defunctului nu pot fi eliberate decât la cererea organelor juridice, precizează conducerea Spitalului Elias, în replică la afirmațiile apărute în presă privind suferințele regizorului.

Soluția-șoc: „Soluția nu era nici incinerarea, nici înmormântarea”

MESAJUL INCREDIBIL al soției lui Sergiu Nicolaescu. Nimeni nu se aștepta la asta:

„Referitor la diagnosticul intraoperator, putem afirma că nu a fost vorba despre cancer sau ischemie mezenterică, ci apendicită acută flegmonoasă perforată cu peritonită localizată. Reiterăm faptul că peritonita nu era generalizată, ci localizată și redusă cantitativ. Piesa excizată (apendicele – n.r.) se află în curs de examinare histopatologică. Nu există, în acest moment, un rezultat al examenului histopatologic, acesta fiind în lucru. Spitalul nu poate elibera acte medicale decât la cererea organelor juridice în drept, conform Legii drepturilor pacientului și noului Cod Civil. Restul speculațiilor pe tema situației medicale nu sunt de competența persoanelor din afara spitalului care nu au avut legatură cu îngrijirea domnului Sergiu Nicolaescu”, se arată într-un comunicat al conducerii Spitalului Universitar de Urgență Elias, remis, luni.

Spitalul a făcut aceste precizări după ce în ultimele zile au apărut, în presa scrisă și TV, „diverse scenarii și interpretări asupra morții domnului Sergiu Nicolaescu”.

„Dl. Sergiu Nicolaescu a avut internări repetate în Spitalul Universitar de Urgență Elias pentru boală diverticulară sigmoidiană cu pusee de diverticulită, cât și pentru alte evenimente medicale. S-au efectuat colonoscopii repetate, care nu au ridicat niciodată suspiciunea de cancer de colon sau rect. În 2009, a fost operat pe cale laparoscopică de colecistită acută litiazică de aceeași echipă condusă de conf. dr. Adrian Miron”, mai arată, în același comunicat, conducerea spitalului.

Potrivit unității sanitare, în ziua internării, au fost efectuate, în primele trei ore, investigații bioumorale, radiografie toraco-pulmonară, radiografie abdominală simplă, ecografie abdominală și CT abdomino-pelvină cu substanță de contrast i.v. și per os. Totodată, au fost făcute consultații de gastroenterologie, chirurgie generală, cardiologie și ortopedie, stabilindu-se că traumatismul toracic prin cădere suferit anterior internării nu s-a soldat cu fisuri, fracturi costale sau alte leziunii care să necesite operații.

„Starea generală și sindromul dureros abdominal s-au ameliorat față de momentul internării, ca urmare a tratamentului medicamentos, după cum s-a și comunicat. În primele 48 de ore de la internare, nu s-au descoperit la examenele clinice sau la investigațiile imagistice repetate (CT și ecografie) elemente care să pună diagnostic de peritonită și care să conducă la intervenții chirurgicale.
Indicația chirurgicală din 28 decembrie 2012 a fost determinată de persistența unor fenomene clinice și bioumorale și a avut scop diagnostic. Intervenția chirurgicală laparoscopică este un mijloc sigur și neagresiv de explorare și permite efectuarea de operații în deplină siguranță. Referitor la diagnosticul intraoperator, putem afirma că nu a fost vorba despre cancer sau ischemie mezenterică, ci apendicita acută flegmonoasă perforată cu peritonită localizată. Reiterăm faptul că peritonita nu era generalizată, ci localizată și redusă cantitativ”, se mai precizează în comunicatul spitalului.

Potrivit conducerii unității sanitare, piesa excizată se află în curs de examinare histopatologică. „Nu există în acest moment rezultat examen HP (se află în lucru)”, subliniază sursa citată.

Trupul neînsuflețit al lui Sergiu Nicolaescu a fost incinerat sâmbătă, în jurul orei 12.00, la crematoriul Vitan Bârzești din București, cu onoruri militare, la ceremonia de incinerare participând familia, prietenii și apropiații regizorului.

Regizorul, care a încetat din viață joi, la vârsta de 82 de ani, a fost incinerat conform propriei dorințe. Dana Nicolaescu, soția regizorului, a declarat că incinerarea a fost „dorința expresă” a soțului său, pe care i-a respectat-o, și a solicitat presei să trateze „cu decența și respectul cuvenit tragicul eveniment cauzat prin dispariția soțului ei”.

Sergiu Nicolaescu a decedat în urma complicațiilor cardiace și pulmonare severe, care nu au răspuns la tratamentul intensiv aplicat, a anunțat Spitalul Elias, unde regizorul era internat din 26 decembrie 2012 și recent fusese operat de peritonită.

Citește și