Prima pagină » Știri » Spitalul „Grigore Alexandrescu”, premiat al Londra; directorul Mircea Enescu – managerul anului

Spitalul „Grigore Alexandrescu”, premiat al Londra; directorul Mircea Enescu – managerul anului

Spitalul
Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii "Grigore Alexandrescu" din București a fost premiat drept cel mai bun spital regional, iar directorul Mircea Enescu a primit distincția de manager al anului, din partea Europe Bussiness Assembly (EBA) din Marea Britanie.

Decernarea distincțiilor a avut loc în cadrul Achievements Forum, pe 21 aprilie, la Londra.

Nominalizarea Spitalului „Grigore Alexandrescu” și a directorului Mircea Enescu a fost făcută la categoria de premii „Innovation in Health and Public Management” (Inovație în sănătate și management), în cadrul căreia au fost nominalizate instituțiile/ companiile publice, precum și profesioniști din domeniu care s-au remarcat prin: atragerea de fonduri pentru modernizarea anumitor secții, spitale și clinici publice, implementarea de programe naționale pentru diferite afecțiuni în beneficiul pacienților, dezvoltarea educației medicale a specialiștilor prin diverse programe/ acțiuni științifice și rezultate medicale excepționale: transplanturi, intervenții chirurgicale etc.

Spitalul pentru Copii „Grigore Alexandrescu” din București, reprezentat de Dan Mircea Enescu, care a primit din partea Comitetului Socrate premiul pentru managerul anului în domeniul sanitar, s-a remarcat prin înalta calificare a personalului, dotarea instituției cu echipamente moderne, declarații pozitive ale pacienților, acreditări naționale și internaționale și punerea în aplicare a unor noi metode și tehnologii de tratament.

În acest spital au loc anual peste 200.000 de consultații și sunt internați peste 30.000 de copii. Peste 60% dintre cazurile tratate aici constituie urgențe medico-chirurgicale, iar pentru acestea preocuparea spitalului este de a aduce în Romania cele mai noi tehnici în intervenții chirurgicale, dovadă premierele și parteneriatele internaționale realizate în această unitate sanitară.

„Premiul ne onorează, dar ne și obligă, așa că în curând vom deschide două secții noi de top, iar apoi vom reconstrui din temelii un alt pavilion”, a declarat Enescu, marți, în cadrul unei conferințe de presă.

Europe Business Assembly a premiat, pe 21 aprilie, în cadrul Achievements Forum, cei mai buni reprezentați ai medicinei, științei și economiei. European Business Assembly este o corporație independentă de colaborare economică, socială și umanitară, fondată la Oxford în anul 2000.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
O japoneză s-a „căsătorit” cu un personaj AI creat cu ChatGPT
Digi24
Vladimir Putin a fost scos din sărite de întrebările unui jurnalist de la BBC: „Ce prostie”
Cancan.ro
Ce boală are Dan Petrescu, de fapt? Motivul real pentru care s-a topit pe picioare
Prosport.ro
Loredana nu-și mai lasă soțul să muncească în Germania, deși e milionar, pentru că s-a plictisit de stilul de viață de acolo
Adevarul
Astrolog, la Interviurile Adevărul: 2026 ar putea aduce schimbări de Guvern în România. „Va fi un an al revoltelor. Se cere vărsare de sânge”
Mediafax
Temperaturi mai scăzute și precipitații ușor excedentare în mai multe regiuni ale țării în următoarele patru săptămâni
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Reacția Turciei după ce forțele sale aeriene au doborât o dronă care a încălcat spațiul aerian
Cancan.ro
Meteorologii Accuweather, anunț de ultimă oră: Pe ce dată vine iarna în București, de fapt
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Narcisa Suciu la mai bine de 15 ani de când a plecat în Finlanda. De ce s-a reîntors în țară? E de nerecunoscut
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Mașini premium SH cu probleme. Expert: „Check engine aprins, beculețe care clipocesc...”
Descopera.ro
Prima întâlnire cu extratereștrii! Un astronom dezvăluie totul
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce te doare, Bulă? – Mă doare buzunarul, dom doctor …
Descopera.ro
O descoperire despre modul în care dinozaurii își creșteau puii schimbă tot ce știam până acum