Prima pagină » Știri » SPP își înnoiește flota auto. Cât costă limuzinele pe care vrea să le cumpere Serviciul

SPP își înnoiește flota auto. Cât costă limuzinele pe care vrea să le cumpere Serviciul

SPP își înnoiește flota auto. Cât costă limuzinele pe care vrea să le cumpere Serviciul
Detalii pe Gândul.

Potrivit caietelor de sarcini, SPP vrea să cumpere trei autovehicule blindate pentru transportul demnitarilor, din care două vor fi pentru oraș, contractul fiind estimat la 4,96 milioane de lei, inclusiv TVA.

Cu un motor de minimum 500 CP, autoturismele blindate de oraș vor fi tip berlină, în trei volume, cu patru uși și patru locuri, tapițerie din piele și vopsea metalizată. Lungimea vehiculelor va fi de minimum 5,2 metri, iar lățimea – minimum 1,85 metri.

SPP solicită prin caietul de sarcini un blindaj clasa VR9, capabil să ofere protecție la explozii ușoare și atacuri cu diverse arme de foc, rezervor special combustibil, care previne scurgeri în caz de fisurare sau perforare, sistem stingere automată incendiu compartiment motor, sistem pentru ventilarea de urgență cu aer proaspăt a habitaclului și baterie auxiliară pentru pornire de urgență.

În cazul autoturismului de teren blindat, autoritatea contractantă a impus un motor de minim 450 CP, cu tracțiune integrală și un sistem de blindaj clasa VR6, aceasta însemnând rezistență la arme de foc de calibru mic, fragmente de grenade de mână sau alte încărcături explozive.

Potrivit altui anunț, SPP a lansat o altă licitație pentru achiziționarea de limuzine și de autovehicule de intervenție antiteroristă, estimate la 2,280,000 lei fără TVA. Astfel, Serviciul de Pază și Protecție vrea să cumpere două autoturisme de oraș pentru transport demnitari, care să dispună de motoare cu o putere minimă de 450 CP, cu o cilindree de minim 3.900 cc, iar accelerația de la 0 la 100 km/h să aibă loc în maximum 5 secunde. Tracțiunea trebuie să fie integrală, iar cutia de viteze să fie automată.

De asemenea, SPP dorește și autovehicule speciale de intervenție antiteroristă. Acestea, care urmează să fie pentru tranportul a opt persoane plus șoferul, trebuie să aibă cinci uși, din care două uși laterale față, două culisante (stânga/dreapta) pentru pasageri și una ca hayon.

Citește și