SRI, prima poziție oficială după numirea lui Mihai Tudose în funcția de premier
„În legătură cu speculațiile apărute in spațiul public referitoare la o presupusă implicare a Serviciului Român de Informații în desemnarea premierului României, SRI face următoarele precizări: Respingem categoric orice încercare de a implica SRI în dispute politice, în numirea premierului României sau alte acțiuni care nu țin de misiunile asumate potrivit cadrului legal. Considerăm aceste afirmații din spațiul public denigratoare și menite să afecteze imaginea instituțiilor fundamentale dintr-un regim democratic. SRI își reafirmă determinarea de a rămâne echidistant, neimplicat politic și concentrat pe îndeplinirea misiunilor sale cu respectarea strictă a legii”, transmite SRI printr-un comunicat de presă.
Precizările SRI vin după discuțiile din spațiul public referitoare la Sorin Grindeanu, premierul în funcție, și Mihai Tudose, premierul desemnat.
Lia Olguța Vasilescu a anunțat, imediat după ședința Comitetului Executiv Național al PSD, că Mihai Tudose, propunerea pentru funcția de premier, va trebui să arate că nu are „dublă comandă”, asta după ce a absolvit un curs post-universitar în domeniul securității național la Colegiul Superior de Securitate Națională, Serviciul Român de Informații, în 2006. În același an a participat la un curs de specializare post-universitar la Colegiul Național de Apărare – București.
Potrivit CV-ului său, în 2013 Mihai Tudose ocupa postul de conferențiar universitar la Academia Națională de Informații „Mihai Vitează”. „Nu a predat niciodată nici ca profesor titluar, nici ca asociat”, au declarat reprezentanții SRI pentru MEDIAFAX.
Luni seara, președintele Klaus Iohannis l-a desemnat pe Mihai Tudose pentru funcția de premier al României.
De asemenea, și în legătură cu premierul interimar, Sorin Grindeanu, au apărut speculații referitoare la o apropiere de SRI, după ce a absolvit în anul 2013 un program postuniversitar de formare și dezvoltare profesională la ANI, dar și ca urmare a angajării la Guvern a unui fost ofițer SRI.