Asociația Incoming România susține că a constatat o scădere dramatică a profesionalismului și a modului în care Ministerul Turismului înțelege să promoveze România. Un prim exemplu îl constituie participarea României la târgul din Los Angeles (Travel and Adventure Show), organizat în perioada 16-17 februarie, eveniment la care standul României ar fi putut lua cu success titlul de cel mai sinistru colț al târgului.
„În prima zi a evenimentului, standul putea fi găsit cu greu, doar 2 pagini cu numele Romanian Ministery of Tourism fiind lipite pe două copertine negre. Decorul întunecat era completat de 3 mese pe care se găseau aceeași broșură veche de 10 ani și hărți ale României și ale Bucureștiului.
Amenajarea standului revenea fiecărui expozant, lucru care nu a fost înțeles și de reprezentanții României. Aceștia nu au adus nici măcar un afiș sau o imagine reprezentativă pentru România. Situația era cunoscută cu o zi înainte, când reprezentanți ai ministerului au luat în primire standul.
De exemplu, Polonia sau Croația și-au adus materiale și bannere prin care să semnalizeze cât mai bine imaginea țării lor. În încercarea de a remedia cât de cât situația, a fost contactat Consulatul României în Los Angeles care le-a oferit steagul și i-au ajutat să printeze logo-ul « Explore the Carpathian Garden »”, arată comunicatul asociației.
Incoming Romania spune că Ministerul Turismului ar fi avut și posibilitatea să promoveze turismul într-un stand comun alături de Comisia Europeană, cum a făcut Slovenia, costurile fiind la mai puțin de jumătate față de ceea ce a plătit România: 2.750 Euro față de 7.000 de dolari costurile de prezentare ale României.
„Noi considerăm că prezentarea României pe piețele externe reprezintă în primul rând o onoare, dar și o oportunitate de a prezenta cultura și locurile absolut fascinante din țara noastră. Activitatea de incoming este realizată de agenții de turism care dedică pasiune și resurse importante, astfel încât România să se poată prezenta corect.
În schimb, prin toată activitatea sa, Ministerul Turismului a ales să păteze imaginea țării trimițând reprezentanți oficiali care își manifestă incompetența, lipsa de profesionalism și mai ales dezinteresul față de modul în care este prezentată România. Această atitudine este întâlnită tot mai des la târgurile la care participă România prin intermediul Ministerului Turismului”, potrivit sursei citate.
Deși programul târgurilor este cunoscut în fiecare an și se participă la aceleași târguri în mod constant, în fiecare an Ministerul Turismului este luat prin surprindere, astfel încât agențiile de turism participante nu își pot desfășura activitatea asemenea colegilor din alte țări.
„În fiecare an însă, indiferent că vorbim de Londra, Berlin, Madrid sau Barcelona, reprezentanții ministerului se încurcă în hârtii, târgurile nu sunt confirmate decât cu 10-15 zile înainte de începere și astfel orice încercare de a stabili întâlniri este una fără succes. Dacă pentru reprezentanții ministerului târgurile sunt doar o acțiune bifată, în care nu se urmărește niciun obiectiv, pentru agenții devine o șansă ratată de a discuta cu noi parteneri și mai ales să atragă cât mai mulți turiști străini în România”, arată asociația.
Anual aproximativ 2,5 milioane de turiști străini vizitează România, un număr mic, atât prin comparație cu rezultatele țărilor vecine, cât și raportat la potențialul țării noastre.
Foto: Asociația Incoming România/ Hepta