STARE de URGENȚĂ | Au început controalele! Armata pe străzile din București – FOTO

Publicat: 25 03. 2020, 14:22
Actualizat: 25 03. 2020, 14:25

Ordonanța Militară nr.3 privind măsuri de prevenire a răspânirii COVID-19 a fost publicată, în noaptea de marți spre miercuri, în MONITORUL OFICIAL, Partea I.

Ordonanța Militară nr.3 prevede extinderea restricţiilor de circulaţie a persoanelor şi între orele 6.00 – 22.00, cu unele excepţii. Totodată, ordonanţa militară mai prevede că persoanele care au vârsta de peste 65 de ani vor putea părăsi locuinţele doar între orele 11.00 şi 13.oo, de asemenea, cu excepţii.

Citește TEXTUL INTEGRAL al Ordonanței Militare nr.3 din 24 martie 2020 aici.

Cine poate efectua cotroale pentru verificarea respectării măsurilor impuse prin ordonanța Militară

Porivit actului oficial, următoarele instituții au rolul de a asigura respectarea măsurilor prevăzute, în funcție de domeniul pe care îl vizează:

  • Poliţia Română, Jandarmeria Română şi Poliţia Locală – Personalul instituţiilor este împuternicit să constate contravenţii şi să aplice sancţiuni, în conformitate cu prevederile art.29 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.1/1999, cu modificările şi completările ulterioare;
  • Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă şi structurile subordonate, direcţiile de sănătate publică şi conducătorii autorităţilor administraţiei publice locale;
  • Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului şi conducătorii autorităţilor administraţiei publice locale;
  • Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor;
  • Autoritatea Navală Română.

În cursul zilei de astăzi, în București au început controale intense de verificare a cetățenilor care tranzitează spațiile publice pentru verificarea acestora și a documentelor pe care ar trebui să le aibă asupra lor, printre care: declarația pe propria răspundere și / sau adeverința de la angajator / legitimația de muncă. Modelele oficiale pentru cele două tipuri de documente pot fi descărcate de aici.

Pentru verificarea motivului deplasării:

  1. a) angajații prezintă legitimația de serviciu sau adeverința eliberată de angajator;
  2. b) persoanele fizice autorizate, titularii întreprinderilor individuale, membrii întreprinderilor familiale, liber profesioniștii și persoanele care practică activități agricole prezintă o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil.

(2) Pentru verificarea motivului deplasării în alte situații decât cele prevăzute la alin.(1), se prezintă o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil.

(3) Declarația pe propria răspundere trebuie să cuprindă numele și prenumele, data nașterii, adresa locuinței, motivul și locul deplasării, data și semnătura.

(4) Adeverința eliberată de angajator sau declarația pe propria răspundere pot fi prezentate personalului autorităților abilitate și prin intermediul telefonului, tabletei sau unui dispozitiv electronic similar.

De asemenea, Grupul de Comunicare Strategică anunță că până în prezent, prin structurile abilitate ale MAI au fost întocmite 167 de dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal. Totodată, Poliția și Jandarmeria au aplicat 1.336 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea măsurilor de izolare/carantină.

De asemenea, cu ocazia formalităților de intrare în țară, Poliția de Frontieră a întocmit 4 dosare penale, în care sunt cercetate 18 persoane, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals în declarații, faptă prevăzută și pedepsită de art. 326 Cod Penal.