STARE de URGENȚĂ | CORONAVIRUS în ROMÂNIA: Numărul cazurilor de infectare a ajuns la 184 iar 16 pacienți sunt declarați vindecați
Numărul persoanelor confirmate cu noul coronavirus crește la 184, cu 16 mai multe față de ultima raportare din cursul serii de luni, 16 martie 2020, potrivit informării de marți dimineață a Grupului de Comunicare Strategică.
Au fost șapte noi confirmări în Iași, două în Suceava, două în Neamț și câte unul în Ialomița, Mureș, Botoșani, Bistrița-Năsăud și Vrancea.
Persoanele confirmate pozitiv au vârste cuprinse între 21 și 65 de ani.
„Din cele 184 de persoane confirmate pozitiv 16 au fost declarate vindecate și externate (15 din spitalul din Timișoara și unul de la București). În cursul acestei zile vor mai fi externate alte trei persoane de la Institutul Național de Boli Infecțioase Matei Balș”, anunță Grupul de Comunicare Strategică.
În România, în carantină instituționalizată sunt 3.282 de persoane pentru care se fac verificări pentru a depista dacă au contactat virusul COVID – 19 (coronavirus). Alte 16.610 persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.
Până în prezent, au fost înregistrate 36 de dosare penale, pentru zădărnicirea combaterii bolilor.
Președintele Klaus Iohannis a decretat în cursul zilei de luni, 16 martie 2020, stare de urgență în România. Decretul prin care se impune stare de urgență în România cuprinde măsuri sociale și economice, suspendarea cursurilor în școli și sistem universitar și preuniversitar.
Centrul Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT) a realizat o hartă interactivă cu numărul persoanelor infectate, al persoanelor în carantină și al izolaților la domiciliu.
De asemenea, numărul total al cazurilor de infectare cu noul COVID-19 la nivel global este peste 183.000, iar numărul deceselor depășește 7.000.