Prima pagină » Știri » Starea în care a fost găsit un șofer care a provocat un accident în Mamaia „Măi, băieți, ce-ați băgat în voi?” – VIDEO

Starea în care a fost găsit un șofer care a provocat un accident în Mamaia „Măi, băieți, ce-ați băgat în voi?” – VIDEO

Starea în care a fost găsit un șofer care a provocat un accident în Mamaia „Măi, băieți, ce-ați băgat în voi?
Un șofer care a intrat cu mașina într-un gard din stațiunea Mamaia a fost filmat de un martor al accidentului în timp ce agoniza, după ce probabil consumase substanțe interzise.

Un martor al unui accident rutier a vrut să acorde un prim ajutor, dar a constatat cu stupoare că șoferul nu părea să înțeleagă ce se petrece. Martorul a relatat, pe Facebook, întâmplarea:

„În această seară, în jurul orei 23.00 pe Bulevardul Mamaia, mașină din fața noastră pierde direcția de mers și întră într-un gard. Opresc repede cu intenția de a acorda primul ajutor. La volan găsim individul din filmare.Sunăm la 112 în 5 min apare Ambulanță iar după 20 min ajunge și Poliția. Le reproșez celor de la Poliție faptul că în toată Mamaia nu am văzut vreun echipaj, însă ei reușesc să mă lase fără cuvinte: „Doamnă, suntem un singur echipaj pe Constanța, iar acum am venit tocmai de la Eforie!”. Ce mai puteam spune? Ar fi trebuit felicitați pt timpul scurt ce l-au făcut de la Eforie până în Mamaia-Sat!”.

În înregistrare se aude martorul întrbându-l pe șofer ce a fumat: „Ce-ai fumat. Măi, băieți, ce-ați băgat în voi?” Răspunsul a venit de la bărbatul din dreapta șoferului: „Eu n-am fumat”.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Bolojan despre Crăciun: Ce își dorește, ce face și ce mănâncă
Digi24
EXCLUSIV Avertismentul lui Diaconescu, după ce serviciile secrete americane au dezvăluit planul lui Putin în Europa: „Rusia nu neagă”
Cancan.ro
Diana și George, cei doi soți morți în accidentul din Bacău, și-au presimțit sfârșitul: 'I-am întrebat ce fac de sărbători și...' 😢
Prosport.ro
FOTO. Antrenoarea de tenis care predă în rochii îndrăznețe și pantofi cu toc a atras atenția tuturor
Adevarul
Judecătorul care a desființat decizia CCR de anulare a alegerilor din 2024, prezent la discuțiile cu Nicușor Dan. Ce a propus la Cotroceni
Mediafax
Ce promite Ilie Bolojan pentru anul viitor. Vești bune despre inflație și economie, dar și o condiție pusă de premier
Click
Motivul pentru care e bine să pui un bănuț în bradul de Crăciun. Tradiția păstrată din generație în generație
Digi24
Prima reacție a Rusiei la dezvăluirile serviciilor secrete americane privind planul lui Putin de a ataca alte țări din Europa
Cancan.ro
Ce au putut face Andra și Cătălin Măruță în avion, în fața tuturor pasagerilor. 'Eu făceam plângere la compania aeriană'
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Fabrica din România care a produs 1 milion de anvelope în 2025. Este singura din lume cu zero emisii de CO2
Descopera.ro
Ceva s-a prăbușit pe Lună! Momentul a fost înregistrat
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Soțul tău are o amantă tânără! Îmi pare rău!
Descopera.ro
Viaţa zbuciumată a celei mai frumoase Prinţese a României. A fost prima femeie căpitan de cursă lungă, s-a căsătorit de două ori şi a sfârşit la mănăstire