Maica stareță Mina Bădilă este învinuită de constituirea unui grup infracțional organizat și de spălare de bani în formă continuată.
Alături de stareță au mai fost trimiși în judecată patru șefi de la compania Ropharma.
Circuitul infracțional era unul simplu. Ropharma sponsoriza periodic Mănăstirea Sfintei Cruci din Oradea cu bani care, ulterior, erau virați în conturile unor salariați ai firmei, sub pretextul unor achiziții de tablă, cherestea, răsaduri sau lemn pentru iconostas, scrie tvr.
La rândul lor, angajații Ropharma, care jucau rolul de furnizori ai acestor mărfuri, ridicau banii și îi returnau firmei, închizând astfel circuitul.
Urmărirea penală în acest caz a încept în aprilie 2013.