Starețul mănăstirii Rafaila trebuie să dea jos termopanele de pe biserică

Magistrații Curții de Apel Iași îl obligă pe starețul mănăstirii Rafaila din județul Vaslui să dea jos termopanele montate pe biserica monument istoric.

Starețul mănăstirii Rafaila din județul Vaslui este obligat de instanță să readucă clădirea Bisericii Nașterii Maicii Domnului la forma inițială. Decizia aparține magistraților Curții de Apel Iași și este definitivă.

„Dispune restabilirea de către inculpatul Lupu Virgil a situației anterioare prin îndepărtarea lucrărilor efectuate fără autorizație și revenirea la forma inițială a monumentului istoric Biserica Nașterii Maicii Domnului din cadrul Mănăstirii Rafaila”, se arată în încheierea de ședință.

În primăvara acestui an, magistrații Judecătoriei Vaslui i-au dat starețului un avertisment, explicându-i că dacă decizia rămâne definitivă și își repetă greșeala în decurs de doi ani va fi pedepsit.

Dosarul are ca punct de plecare o autosesizare a Poliției de acum câțiva ani.

„Toate intervențiile care se fac monumentelor istorice se fac în baza unei documentații și în urma obținerii unui aviz de la Direcția de Cultură. Acolo intervențiile s-au făcut fără avizul Direcției de Cultură. Sunt mai multe intervenții la ferestre, la pardoseală, la uși. Sunt și ferestre din profil PVC. Toată situația putea fi evitată dacă înainte de a face aceste lucrări făcea o documentație și obținea un aviz”, a declarat pentru MEDIAFAX directorul Direcției Județene de Cultură Vaslui, Corina Ursache.

Practic, starețul a făcut mai multe lucrări de modernizare la biserica monument istoric, fără autorizație din partea autorităților.

Potrivit Episcopiei Hușilor, vechimea schitului duce spre secolul al XVI-lea.

„După biruința de la Podul Înalt împotriva turcilor în 1475, Ștefan cel Mare întâlnește în lunca Băltenilor din sus de Vaslui, doi copii plângând după omorârea părinților lor de către turci. Erau Radu și Irina Bălteanu, fiii unui pădurar. Drept mângâiere, marele Voievod, căruia copiii îi cer răzbunarea părinților, a dat fiecăruia câte o moșie. Irinei i-a dat moșia cuprinsă între steagurile I și II de la apa Rahova și apa Bârladului, unde astăzi sunt satele Oșești, Cosmești, Chetrești și Delești. Radu a primit moșia dintre steagurile II și III, unde acum se găsesc satele Rafaila și Buda. Pe Radu, Ștefan îl face mai târziu oștean vestit al lui și o bucată de timp s-a numit Radu Arcașu. Mai târziu Radu se lasă de ostășie și merge la mănăstirea Neamțului, unde se face călugăr cu numele de Rafail. Spre bătrânețe se retrage la moșia sa, unde în fundul văii Stemnicului, în locuri acoperite de codrii bătrâni a ridicat o bisericuță din lemn. Aceasta s-a întâmplat pe la 1531, dar așezământul monahal este atestat documentar în anul 1599. Toate acestea au fost însemnate într-un hrisov al schitului Rafaila, scris cu litere mari de aur pe o piele de vită. Ultima oară acest hrisov a fost văzut la 24 iunie 1897, în mâna Preotului I. Hăulică, parohul comunei Dumbrăveni, stră-strănepot al Irinei, când s-a citit de către starețul schitului, Ieromonahul Ilarie Popescu împreună cu Dl. Ilie Verescu”, arată Episcopia Hușilor.

Bisericuța din lemn, construită de mâinile călugărului Rafail, ruinată, a fost mutată în 1838 de Ieroschimonahul Iorest, stareț al schitului, în vatra satului, acum fiind biserică parohială a satului Rafaila. Pe locul fostului altar s-a construit după 1993 Aghiazmatarul.

Biserica din zid, existentă astăzi, a fost construită cu osteneala Ieroschimonahului Iorest și osteneala altor credincioși în anul 1834. A fost sfințită de Mitropolitul Veniamin Costache, după cum ne spune inscripția de piatră de deasupra ușii bisericii în exterior. Moșia schitului a fost arendată de vornicul Vasile Alexandru în anii 1845-1847. Biserica a fost renovată în 1916, apoi în 1940, în urma cutremurului.

„Mănăstirii Rafaila, la secularizare, i s-au luat toate averile (pământ, pădure), părinții călugări părăsing mănastirea deoarece nu mai aveau cu ce să se mai întrețină, rămânând doar 7 monahi după cum reiese din documentele mănăstirii din anul 1924. În 1959, prin decretul de tristă amintire, mănăstirea este desfințată abuziv fiind transformată în sediul C.A. P. , maternitate și grajduri. Preoții monahi au fost scoși forțat din mănăstire iar starețul de atunci trimis obligatoriu la Sanatoriul de boli psihice de la Schinetea unde a și murit în condiții suspecte. În 1993, la 1 decembrie, cu binecuvântarea P.S. Eftimie al Romanului și Hușilor, este reactivată. În momentul de față mănăstirea a revenit la forma de odinioară, fiind dotată cu chili noi, atât pentru obștea călugărească cât și pentru vizitatorii ce vin să se închine aici”, mai arată Episcopia Hușilor.