Stațiunea din România care este considerată „LITORALUL de la munte”. Puțini turiști au auzit de acest loc de basm
Sezonul vacanțelor este încă în toi și este un moment perfect pentru a descoperi noi destinații din România, mai puțin cunoscute ce oferă experiențe unice și peisaje superbe. „Litoralul de la munte” se află în Ardeal și reprezintă o zonă pitorească din Munții Poiana Rusca.
Iubitorii de aventură, care vor să se relaxeze într-o atmosferă de vis, pot călători în Munții Poiana Ruscă, la 10 kilometri de municipiul Hunedoara, unde vor găsi lacul de acumulare Cinciș, denumit și „litoralul din Ardeal”.
Acest lac de acumulare a fost amenajat în 1962, pe locul unde a existat satul Cinciș. La acel moment a fost strămutată o comunitate de peste 800 de familii.
Lucrările la ridicarea barajului au durat între 1961-1964. Construcția avea drept scop alimentarea cu apă a Combinatului Siderurgic de la Hunedoara, dar și a municipiului Hunedoara. Zona a devenit și zonă de agrement pentru metalurgiștii hunedoreni.
În prezent, barajul de la Cinciș este folosit și la producerea energiei electrice, printr-o micro-hidrocentrală amplasată în naval.
Lucrările de amenajare a Lacului Cinciș a avut și efecte negative, precum dispariția mai multor sate arhaice, precum Baia Craiului, Cinciș și Cerna au dispărut.
Zona a cunoscut o dezvoltare turistică după anii ’90. Au început să apară case de vacanță , campinguri și pensiuni pe țărmul stâng al lacului.
CITEȘTE ȘI: