Statul a pierdut deja 160 de milioane de euro din plecarea medicilor în Occident. Cât costă formarea unui medic și cum au ajuns doctorii români să cucerească Franța
Exodul medicilor nu își pune amprenta doar asupra sănătății românilor, ci și asupra bugetului statului. Astfel, tradus în cifre: din 2007 și până acum 14.000 de doctori au părăsit țara, statul pierzând astfel aproape 160 de milioane de euro.
Potrivit prof. dr. Vasile Astărăstoae, președintele Colegiului Medicilor din România, pentru formarea unui singur medic timp de șase ani, statul cheltuiește aproximativ 30.000 de lei, iar pentru specializarea acestuia, încă 21.000 de lei, adică aproximativ 51.000 de lei în total.
Medicii din România câștigă de zece ori mai puțin decât
Franța, Anglia, Germania și Belgia sunt doar câteva dintre țările preferate de medicii noștri să profeseze. Statisticile arată că la fiecare patru ore un medic român alege să plece la muncă în străinătate, în timp ce numărul doctorilor de la noi care îngrijesc bolnavi din Franța a crescut cu peste 460% din 2007 încoace.
Motivele: salariile derizorii, condițiile precare de muncă și suprasolicitarea în condițiile unui număr tot mai de cadre medicale în spitale.
Datele ultimului Eurostat arată că un medic rezident în România, care lucrează inclusiv la secția de primiri urgențe, ajunge să câștige în jur de 200 de euro, în timp ce media europeană este de 1.300 de euro. Diferențe foarte mari sunt și între salariul pe care îl primește un medic specialist sau primar în țara noastră și un specialist cu aceași pregătire în Europa. Astfel, un medic specialist este plătit de stat în România cu doar 500 de euro, în timp ce un medic primar primește cel mult 800 de euro. Media europeană este de aproximativ zece ori mai mare, respectiv 7-8.000 de euro.
România, ultimul loc la numărul medicilor pe cap de locuitori
Situația este cu mult mai gravă în condițiile în care 64% dintre studenții la Medicină și 60% dintre doctorii care încă sunt în țară intenționează să părăsească România, potrivit unor studii realizate de de CMR și Consiliul Investitorilor Străini, împreună cu CMR, în 2011 și 2012.
Țara noastră are o rată a migrației doctorilor de 9%, în timp ce media europeană este de 2,5%. Mai mult, potrivit datelor Eurostat 2011, media medicilor români la 1.000 de locuitori este de 2,4 specialiști, în timp ce media celorlalte țări europene este de 3,4 medici la 1.000 de locuitori. „În cei 2,4 specialiști la mia de locuitori sunt cuprinși și medici rezidenți. Fără aceștia, media este mult mai mică, respectiv 1,9. În prezent în România lucrează 39.896 de medici. Aceste cifre ne clasează pe un loc codaș la nivelul Uniunii Europene”, a declarat prof. dr. Vasile Astărăstoae, președintele Colegiului Medicilor din România.