Secretarul general al UDMR, Kovacs Peter, a declarat, vineri, la Congresul Uniunii, după adoptarea modificărilor la Statut, că în cazul funcției de vicepreședinte politic nu este vorba despre persoana care a deținut-o.
„Nu sunt modificări substanțiale la Statutul UDMR, dar sunt două schimbări mai vizibile. În primul rând, Secretariatul General se va redenumi Prezidiu Executiv, ceea ce înseamnă că nu vrem să ne transformăm într-un partid în sensul clasic al cuvântului, ci vrem să avem și activități specifice unei Uniuni, pentru a ține legătura cu comunitățile maghiare din România. Din iunie, la prima ședință a CRU se va înființa Prezidiul Executiv, se vor alege președintele executiv și vicepreședinții, care vor asigura o activitate mai eficientă a UDMR. De asemenea, prin statut am desființat funcția de vicepreședinte politic, nu este vorba despre persoana care a deținut funcția, ci despre faptul că în perioada când am avut Prezidiu Executiv nu am avut vicepreședinte politic”, a spus Kovacs.
El a explicat că procesul de reconfigurare a UDMR presupune punerea accentului asupra conceptului de uniune, nu de partid, caz în care funcția de vicepreședinte politic nu mai este atât de necesară.
Deputatul Borbely Laszlo, care a pierdut funcția de vicepreședinte politic, a declarat, la rândul său, că el a decis încă în urmă cu un an să renunțe la această funcție
„Nu numai că nu mă afectează pierderea acestei funcții, dar eu încă de acum un an am decis să renunț la funcția de vicepreședinte politic și în 2016 să nu mai candidez la un nou mandat de parlamentar. Au fost 25 de ani frumoși, dar dificili pentru mine, am fost secretar de stat și ministru delegat, a fost o perioadă densă. Pentru un om vine momentul când trebuie să facă un pas în spate, dar asta nu înseamnă că plec din politică. Voi fi mai activ în politica externă a UDMR și a Parlamentului. Mai am ce spune în politica din România, nu trebuie să ai neapărat o funcție ca să îți spui părerea despre anumite lucruri. Ceea ce voi face după 2016 voi decide atunci”, a spus Borbely.
El a subliniat că, în perioada următoare, UDMR trebuie să fie mai activă în relația cu electoratul propriu, dar și în ceea ce privește relația cu majoritatea română.
„Trebuie să avem un dialog și mai puternic bazat pe ceea ce am pornit în 1990”, a conchis Borbely.
La cel de-al 12-lea Congres al UDMR participă peste 770 de delegați și aproximativ 150 de invitați, între care lideri politici din Ungaria și România: președintele PSD, premierul Victor Ponta, liderul PLR, președinte al Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, co-președinții PNL Alina Gorghiu și Vasile Blaga, liderul PC, Daniel Constantin, vicepremierul Ungariei Semjén Zsolt, precum și alți politicieni de marcă din România și străinătate.
Congresul se desfășoară vineri și sâmbătă, la Casa de Cultură a Studenților din Cluj-Napoca, singurul candidat pentru funcția de președinte al UDMR fiind actualul lider al uniunii, Kelemen Hunor.