STEAUA – LEGIA LIVE. Treisprezece fani polonezi duși la poliție. Ce au găsit asupra lor polițiștii de la Combaterea Crimei Organizate și Antidrog
Treisprezece suporteri polonezi, veniți la București pentru meciul Steaua – Legia Varșovia, au fost duși, miercuri, la poliție, după ce asupra lor s-au găsit materiale pirotehnice, cuțite și substanțe interzise, a declarat pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei, Georgian Enache.
Unsprezece suporteri au fost duși la secția 21, iar doi la Biroul de Combatere a Crimei Organizate și Antidrog (BCCOA).
Jandarmeria a organizat un filtru la intrarea în București de pe autostrada A1, fiind oprite toate mașinile cu număr de Polonia și fanii controlați.
„La un control asupra unor suporteri polonezi au fost găsite materiale pirotehnice și explozive ascunse în rucsacuri, în încălțăminte și în obiecte de vestimentație. Asupra unui suporter a fost descoperit un cuțit și o cagulă, iar asupra altora s-au găsit câteva țigări cu substanțe interzise, cel mai probabil cannabis. Următorul pas va fi conducerea lor către secțiile de poliție, unde li se vor întocmi acte de constatare pentru infracținile de port ilegal de arme, material explozibil și substanțe interzise”, a declarat purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei, Georgian Enache.
Cei mai mulți dintre suporterii polonezi vin la București cu microbuze, autocare și autoturimse proprii. Tot miercuri, două aeronave cu fani polonezi au aterizat la Aeroportul Internațional Henri Coandă.
Pe de altă parte, la ora transmiterii acestei știri, în Centrul Vechi se află aproximativ o sută de suporteri, zona fiind supravegheată de Jandarmerie și Poliție. Fanii vor fi conduși de jandarmi până la Arena Națională.
Partida Steaua București – Legia Varșovia are loc astăzi, de la ora 21.45, în prima manșă a play-off-ului Ligii Campionilor.