Ștefan Mandachi, despre ACUZAȚIILE care i se aduc: Îmi place să cred că toți politicienii, spionii adevărați și agenții secreți au admirat curajul meu
Ștefan Mandachi a scris pe blogul său că vrea să demonteze acuzațiile care i se aduc în spațiul public. Acesta a început prin a spune că nu are niciun serviciu secret în spate și că nu cunoaște pe nimeni care să facă parte dintr-un astfel de serviciu.
„Nu cunosc membrii cheie din partide politice, nu cunosc oameni din organizații secrete, nu cunosc demnitari sau politicieni de rang înalt altfel decât de la televizor. Mă bufnește râsul când aud c-aș fi vreun spion, agent 007, James Bond. Ceea ce îmi place să cred e că toți politicienii, spionii adevărați, agenții secreți și ceilalți au admirat curajul meu și au fraternizat cu necesitatea mea de a avea autostrăzi pentru că și ei au copii, părinți și prieteni care circulă pe marginea gropii, adică pe drumuri de opt metri și două sensuri, printre tiruri și autoturisme”, scrie omul de afaceri.
Acesta a adăugat că și-a asumat un risc enorm când a inițiat campania „România vrea autostrăzi!”.
„Sunt uimit să constat că în România, un act de curaj autentic este suspectat din start ca fiind o conspirație. Am locuit în America. Acolo nu avea nimeni grija să conteste o acțiune civică atât de sinceră, simplă și directă a unui antreprenor. Sunt un contribuabil imens la statul Român, nu am dreptul să mă exprim? Am început clipul cu descrierea mea, cum aș fi putut să înscenez un astfel de act având în vedere riscurile asumate? Îmi era foarte confortabil să-mi cheltui milioanele de euro produse de creierul meu și cu eforturi și renunțări majore, nu moștenite, pe o plajă în Hawaii. Orice om întreg la cap vede și înțelege riscurile pe care mi le-am asumat. Mi-am asumat și riscul să fiu denigrat. Unii răuvoitori mi-au înscenat o asociere politică și că aș fi pozat cu președintele. Noroc că românii sunt inteligenți și au constatat că e un fals grosolan”, a precizat suceveanul.
Sucevenaul a dat vina pe toate partidele pentru că România nu are autostrăzi.
„Mi se aduce acuzația că sunt inamicul numărul unu al nu știu cărui partid. Eu am învinovățit absolut toate partidele, fără nicio excepție. Nu m-am referit la unul singur, ci la PNL, PDL, PSD, PNȚCD, CDR, UDMR și care or mai fi, dar toate partidele, fără excepție, care au guvernat România și au lăsat Moldova fără niciun centimetru de autostradă în 30 ani. Nu am jignit niciun lider. S-au jignit ei singuri, prin moștenirea rutieră lăsată țării și în special Moldovei. Toți, din 1989 până în 2019. Incompetența nu are coloratură politică. Sunt acuzat că am băgat sume mari de bani în campania mea. Cu banii munciți de mine trebuie să dau raportul cuiva?”, conchide afaceristul.
Omul de afaceri Ștefan Mandachi, din Suceava, a construit primul și singurul metru de autostradă din Moldova. Acesta i-a provocat pe români să i se alăture și să oprească activitatea în 15 martie, la ora 15, timp de 15 minute.