Stelian Tănase i-a scris lui Iohannis, cerându-i să salveze TVR
„Este urgent, domnule președinte, să interveniți cu marea dumneavostră autoritate pentru a salva o instituție esențială într-o societate europeană modernă. Vă solicit, așadar, să puneți pe agenda dumneavoastră și așa încărcată un punct referitor la ce v-am scris mai sus, privind situația televizunii și datoriile. Vă rog ca în întâlnirile cu politicienii și șefii instituțiilor statului să le amintiți situația gravă a SRTV și să le cereți să iasă din indiferența manifestată în atâtea prilejuri. E timpul să se ia măsurile care se cuvin. Cred că acesta este ultimul moment când se mai poate interveni pentru a salva Televiziunea publică”, a precizat Stelian Tănase, în scrisoarea menționată.
Președintele director general al SRTV i-a anunțat, marți, pe deputații din Comisia de cultură a Camerei, în cadrul audierii sale de către acest for, că i-a scris lui Iohannis această „scrisoare privată”, în care i-a solicitat să salveze TVR.
Stelian Tănase a dat citire paragrafului menționat anterior, în condițiile în care le-a solicitat deputaților să nu pună la dispoziția presei scrisoarea sa.
„I-am trimis o scrisoare domnului președinte Iohannis, o aveți la mapă. Vă rog să nu ajungă la presă că e privată. Eu nu am dat-o la presă. E pentru dumneavoastră, membrii comisiei, ca să vedeți că am dorit să trag un semnal de alarmă pe anumite probleme și am cerut sprijinul președintelui în abordarea cu Guvernul și cu Parlamentul și cu alte instituții, ministerul de Finanțe, ANAF, a situației Televiziunii”, a spus Stelian Tănase.
El s-a declarat convins că Iohannis nu cunoaște situația TVR și a arătat că a vrut să-i aducă la cunoștință această stare de fapt.
„E o scrisoare scurtă, de o pagină jumate, 2300 de semne și sper să avem un răspuns. Scrisoarea a fost trimisă joi. Ieri (luni, n.r.) i-am trimis-o din nou, că s-a făcut obiecția că nu are număr de ordin. Eu o consideram o scrisoare privată. Nu e o scrisoare deosebită, e foarte calmă și liniștită”, le-a mai spus Stelian Tănase deputaților din Comisia de Cultură.