Prima pagină » Știri » Steven Seagal a mai adoptat la distanță doi căței din adăpostul Dogtown

Steven Seagal a mai adoptat la distanță doi căței din adăpostul Dogtown

Steven Seagal a mai adoptat la distanță doi căței din adăpostul Dogtown
Actorul Steven Seagal a adoptat un cățel din România

Directorul Asociației Portico a spus că Steven Seagal a venit la adăpost alături de soție și de băiatul său, aceștia din urmă fiind cei care au ales cei doi căței, un mascul și o femelă, de numai șapte săptămâni. Mama acestor pui a fost găzduită în adăpost, după ce a fost abandonată.

Actorul a și donat adăpostului peste șase tone de mâncare pentru căței, la fel ca la vizita din noiembrie 2013, când a adoptat la distanță un câine și a donat patru tone de hrană.

Fugașin a mai spus că oricine poate adopta la distanță un cățel din Dogtown, iar, până acum, peste 100 de persoane au făcut acest lucru. Totodată, cei care doresc pot aduce căței să-i cazeze în acest adăpost, pentru a nu-i lăsa pe stradă, a mai spus el.

Costul lunar pentru cei care adoptă la distanță un cățel este de 100 de lei, iar pentru cei care aduc unul la adăpost este de 150 de lei.

Adăpostul Dogtown se află în satul Uzunu, comuna Călugăreni, județul Giurgiu și are deocamdată o capacitate de cazare pentru 2.000 de câini, utilizată aproape la maxim. Adăpostul mai desfășoară și activități de vaccinare, deparazitare, sterilizare și adopție a câinilor fără stăpân.

În noiembrie anul trecut, Steven Seagal a adoptat la distanță un câine pe care l-a numit Grivei, din adăpostul Dogtown, a donat patru tone de mâncare pentru animale și a susținut că va oferi în continuare sprijin pentru continuarea investițiilor în acest centru.

În prezent, Steven Seagal, alături de Vinnie Jones, filmează în România pentru lungmetrajul „The Mercenary: Absolution”, regizat de Keoni Waxman, scene din această peliculă fiind turnate în parcul Herăstrău, dar și în apropierea Pieței Amzei, a declarat, pentru MEDIAFAX, Bogdan Moncea, reprezentant al Castel Film. Filmările, care au început pe 17 martie, vor avea loc în București, la studiourile Castel Film, dar și în alte zone ale Capitalei, iar Steven Seagal va rămâne în România până pe 7 aprilie.

Steven Seagal, născut pe 10 aprilie 1952, este actor, producător și scenarist, el jucând în numeroase filme de acțiune. Actorul este, totodată, maestru în artele marțiale japoneze, având centura neagră cu 7 dani în stilul aikido. Filmele în care a jucat au avut încasări totale de peste 923 de milioane de dolari pe plan mondial. Steven Seagal este un cunoscut militant pentru protecția mediului, un activist pentru drepturile animalelor și un susținător al mișcării pentru independența Tibetului.

Actorul Steven Seagal a vizitat România de mai multe ori în ultimii ani, pentru o serie de filmări.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Fii atent la postura în care dormi: ce sunt ridurile de somn și cum să previi acest semn de îmbătrânire prematură
Digi24
Șeful diplomației maghiare lansează avertismente similare cu cele ale Kremlinului: liderii UE împing Europa spre un război cu Rusia
Cancan.ro
Cuplul finalului de an în România! Vedeta Antena 1 l-a cuplat, fără să-i pese că e ÎNSURAT
Prosport.ro
Mesajul transmis de Sorana Cîrstea după ce a mers cu fiul lui Ion Țiriac în cea mai scumpă stațiune din Elveția
Adevarul
Țările din Vest unde românii ezită să se întoarcă: „Cei mai mulți sunt nostalgici. Vorbesc numai despre pământul matern”
Mediafax
Remediul natural care ajută la scurtarea duratei răcelilor și gripei, potrivit experților de la Harvard
Click
Irinel Columbeanu s-a botezat, înainte de Sărbători. Fostul milionar și-a schimbat religia la 68 de ani: „E cea mai importantă decizie din viața lui”
Digi24
Rodica Stănoiu a fost deshumată. Trupul fostei ministru al Justiției urmează să fie dus la INML la cerea procurorilor
Cancan.ro
9 zile consecutive de ninsoare în România, potrivit meteorologilor Accuweather. Care sunt orașele vizate
Ce se întâmplă doctore
Gina Pistol a lăsat totul la vedere! Cât de bine arată la 45 de ani! Fanii au rămas uimiți
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Decembrie: Începe o nouă sesiune Rabla 2025. Câți bani primești pentru o mașină nouă
Descopera.ro
O planetă ciudată i-a lăsat fără cuvinte pe astronomi
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubi, tu mă mai iubesti? – Da, cum să nu, draga mea!
Descopera.ro
Han van Meegeren și operele lui Vermeer. Maestrul falsificator care i-a păcălit pe naziști