Stolojan: PLD va vota moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Tăriceanu
Liderul PLD Theodor Stolojan a declarat, duminică, la Iași, că liberal-democrații vor susține moțiunea PSD, deși nu au încredere că parlamentarii PSD vor vota moțiunea de cenzură pe care chiar ei au propus-o.
"Noi nu avem încredere în PSD, dar sperăm ca parlamentarii acestui partid să aibă o tresărire de orgoliu și să se țină de cuvînt. În ceea ce ne privește, vom vota ca moțiunea să treacă. Votul nostru va fi unul transparent, astfel încît dacă parlamentarii PSD nu vor susține moțiunea, să nu poată arunca vina pe ai noștri" a spus Theodor Stolojan, într-o conferință a PLD.
Liderul PLD nu a exclus venirea la guvernare, în cazul în care moțiunea va trece, iar cabinetul Tăriceanu va cădea.
"Suntem deschiși la negocieri privind participarea la guvernare alături de orice partid, cu excepția PSD. Acesta a rămas un pericol la adresa democrației din România, întrucît nu și-a dus pînă la capăt reforma internă. Este aceeași formațiune cu tendințe de partid-stat, care a creat cu ani în urmă sistemele ticăloșite de jefuire a banului public", a subliniat Stolojan.
Pe de altă parte, președintele executiv al PLD Gheorghe Flutur a arătat că, chiar dacă Guvernul Tăriceanu va "supraviețui" moțiunii înaintate de PSD, zilele acestuia sunt numărate.