Stoltenberg: România s-a oferit să găzduiască și să coordoneze 5.000 de militari NATO
În cadrul reuniunii miniștrilor Apărării din statele NATO se va analiza o propunere a României de a găzdui și de a coordona o brigadă NATO de circa 5.000 de militari, în cadrul măsurilor menite să descurajeze Rusia, a declarat Stoltenberg.
„Ne gândim cum putem să creștem prezența în regiunea Mării Negre. Am sporit deja prezența cu poliția aeriană, cu măsurile de reasigurare, cu o prezență navală și cu mai multe exerciții. Dar ne gândim ce putem face mai mult. Și discutăm și evaluăm o ofertă a României prin care pot pune la dispoziție cadrul, comandamentul pentru o brigadă care apoi poate organiza și facilita activitățile NATO din regiune, inclusiv exercițiile și măsurile de reasigurare. Deci asta este pe agenda discuțiilor, este ceva ce evaluăm, însă detaliile vor fi stabilite mai târziu”, a explica Jens Stoltenberg, înainte de începerea ministerialei NATO de la Bruxelles, ultima dinaintea summitului NATO de la Varșovia, din iulie.
Conform Reuters, o brigadă are în jur de 5.000 de militari.
„Vom decide crearea unei brigăzi cu baza în România, la care vor participa militari români și bulgari, într-un cadru care va permite antrenarea alături de alți aliați”, a explicat ulterior Carmen Romero, un purtător de cuvânt al NATO.
„Nu vrem confruntarea cu Rusia, nu vrem un nou Război Rece. Dar Alianța va continua să protejeze statele membre de orice amenințare”, a mai spus secretarul general NATO.
La reuniunea miniștrilor Apărării din NATO se va discuta și amplasarea a patru batalioane multinaționale NATO de câte 800-1.000 de militari fiecare, în Estonia, Lituania, Letonia și Polonia, detaliile urmând să fie decise tot la summitul de la Varșovia.