Străinii cu drept de rezidență în SUA vor putea vota la alegerile locale din New York
Străinii rezidenți vor putea vota la alegerile locale din New York, a decis Consiliul municipal, acesta devenind astfel primul oraș mare din SUA care a adoptat o asemenea măsură, scrie CBS.
În New York locuiesc, cu drept de rezidență permanentă, aproximativ un milion de oameni care nu au cetățenie americană, dintr-un total de 9 milioane de locuitori. Măsura ar urma să intre în vigoare în 2023.
Legea a fost adoptată cu 33 de voturi pentru, 14 împotrivă şi două abţineri. Mai exact, măsura va permite „rezidenţilor permanenţi legali” şi „persoanelor autorizate să lucreze în Statele Unite” care locuiesc în New York, dar nu au cetăţenie americană, să participe la alegerile municipale.
Măsura a fost salutată de asociaţiile pentru apărarea drepturilor imigranţilor și de aleşii democraţi ai consiliului municipal drept un vot istoric.
Aflat la final de mandat, primarul primarul democrat al New York-ului, Bill de Blasio, a pus sub semnul întrebării autoritatea legală a metropolei de a permite votul străinilor în raport cu statul New York, dar a spus că nu se va opune deciziei.