STRÂNGERE DE FONDURI. La doar patru zile de la apel, construcția mini-spitalului exterior al Institutului Clinic Fundeni este aproape gata

Publicat: 07 04. 2020, 11:27
Actualizat: 07 04. 2021, 01:59
Cele cinci containere care formează prima fază a proiectului unității speciale de triaj exterior a pacienților, în curtea Institutului Clinic Fundeni / SURSA: BAVA

Foști pacienți, dar și medici ai Institutului Clinic Fundeni și alți oameni fără legătură cu sistemul de sănătate au donat sume care variază între 50 și 10.000 de lei, iar multe companii au contribuit cu fonduri mai consistente la apelul lansat acum patru zile pentru construcția unei secții exterioare pentru triajul pacienților suspecți de infecții cu noul coronavirus, din curtea spitalului.

Cele cinci containere care formează prima fază a proiectului unității speciale de triaj exterior a pacienților sunt deja în curtea Institutului Clinic Fundeni, după doar patru zile de la primul apel către sponsori, inițiat de organizația Balkan Association for Vascular Access (BAVA). Acestora, luate din sponzorizări, li se adaugă alte două containere donate de o fundație, au transmis marți reprezentanții asociației, printr-un comunicat de presă.

În acest moment, se lucrează la racordarea lor la rețelele de utilități edilitare, la instalațiile de gaze medicale și la sistemele de ventilație.

Potrivit comunicatului citat, acest mini-spital exterior va găzdui pacienții cu afecțiuni oncologice (printre care se numără și copii) sau cu transplant de ficat, rinichi sau măduvă osoasă, pe parcursul efectuării testelor pentru COVID-19, până la aflarea rezultatelor. Cei negativi vor fi primiți pentru tratament în interiorul spitalului, în timp ce pacienții testați pozitiv vor fi îndrumați către spitalele de boli infecțioase confirmate de Ministerul Sănătății.

Astfel, se asigură protecția optimă atât a pacienților din Institutul Clinic Fundeni, aflați după sau în așteptarea unor intervenții chirurgicale complicate, dar și a medicilor care operează în această unitate de elită, ce deservește Programul Național de Transplant.

„Suntem extrem de impresionați de gestul de bunătate al sponsorilor, firme sau persoane fizice, care și-au rupt din bugetul afectat de criză o sumă importantă pentru a realiza acest deziderat medical. Încrederea pe care ne-o transferați ne dă speranță și puterea de a face ca lucrurile să se întâmple cât mai rapid posibil. Mulțumim tuturor!”, a declarat prof. dr. Dana Tomescu, președintele BAVA și șefa Secției ATI 3.

Până marți, BAVA a semnat contracte de sponsorizare în valoare de 188.000 de lei, din care în conturile asociației au ajuns deocamdată aproximativ 170.000 de lei.

Cu această ocazie, asociația lansează un nou apel la solidaritate: mai sunt necesari minimum 120.000 de lei, care vor fi folosiți pentru a achiziționa monitoare de funcții vitale, aparatură de decontaminare și sterilizare, un laborator de analize point-of-care, videolaringoscop, defibrilator, echiparea sistemelor de ventilație mecanică, precum și echipamente de protecție personală.

Pentru donații, accesați www.bavainfo.org și să ne sprijiniți apăsând butonul „Sponsorizează acum”. Orice sumă contează, orice ajutor este important, orice bănuț ne aduce mai aproape de niște standarde normale de siguranță, au transmis reprezentanții asociației.

Asociaţia Balcanică de Acces Vascular (BAVA) este o organizaţie non-profit ce are drept scop creşterea calităţii actului medical în România. BAVA a fost înfiinţată de un grup de medici anestezişti de la Institutul Clinic Fundeni în anul 2014 şi de atunci asociaţia s-a preocupat continuu de formarea medicilor anestezişti, dar şi din alte specialităţi înrudite în abordul vascular, resuscitarea cardio-pulmonară şi utilizarea tehnicilor de epurare extracorporeală la pacienţii critici din secţiile de terapie intensivă. Asociația este condusă de prof. dr. Dana Tomescu, șef secţie ATI în cadrul Institutului Clinic Fundeni, prof. dr. Şerban Bubenek, șef secţie ATI la Institutul de Urgenţă pentru Boli Cardio-Vasculare „Prof. Dr. C.C. Iliescu” şi dr. Mihai Popescu, șef lucrări, medic specialist la Institutul Clinic Fundeni. Acestora li se adaugă medici renumiţi din domeniul anesteziei şi terapiei intensive care şi-au oferit benevol serviciile şi cunoştinţele acumulate în ani de experienţă medicală de top în vederea educării colegilor din toată ţara.