Strat de zăpadă de șase centimetri într-un județ din Moldova / A nins și la Bâlea Lac
Vremea a continuat să se răcească în cursul zilei de vineri în județul Neamț, devenind chiar deosebit de rece pentru această dată, cerul a fost acoperit, pe arii extinse a plouat, iar la munte, la peste 1300 m, au predominat ninsorile, potrivit reprezentanților Prefecturii Neamț.
Aceștia au anunțat că pe crestele înalte din grupa nordică a Carpaților Orientali s-a depus un strat de zăpadă de 1…6 cm, iar vântul a suflat slab la moderat cu unele intensificări.
În zona montană înaltă, temporar, s-a semnalat ceață.
Potrivit meteorologilor, în următoarele 24 de ore, în județul Neamț vremea va fi mai rece decât în mod obișnuit pentru această dată.
Cerul va fi temporar noros, trecător ziua va ploua slab, iar spre seară și în cursul nopții, pe arii relativ extinse, începând cu zona de munte va ploua.
În nordul Carpaților Orientali, la altitudini de peste 1500 m, precipitațiile vor fi și sub formă de lapoviță și ninsoare.
Vântul va sufla slab și moderat.
Sunt prognozate temperaturi maxime între 12 și 14 grade Celsius și temperaturi minime între 4 și 6 grade Celsius.
Primul strat de zăpadă din această toamnă la Bâlea Lac, în județul Sibiu
În județul Sibiu, la Bâlea Lac s-a așternut sâmbătă primul strat de zăpadă din această toamnă, drumarii împrăștiind trei tone de sare pentru a face drumul practicabil.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Brașov, Robert Elekes zăpada s-a așternut, sîmbătă, după o repriză de lapoviță.
„Peisajul de la Bâlea Lac s-a albit în această dimineață pentru prima dată în acest sezon în urma unei reprize de lapoviță mai consistentă”, a spus Elekes.
Potrivit acestuia, în zonă s-a acționat un un utilaj cu lamă și s-au răspândit trei tone de sare.
Primele ninsori au apărut ca urmare a scăderii temperaturilor din ultimele zile.
De altfel, Administrația Națională de Meteorologie a anunțat că vremea se menține rece în întreaga țară până marți.