Prima pagină » Știri » Strategia Simonei Halep pentru a scăpa de suspendare. Cum va încerca sportiva să se apere de acuzațiile de dopaj

Strategia Simonei Halep pentru a scăpa de suspendare. Cum va încerca sportiva să se apere de acuzațiile de dopaj

Strategia Simonei Halep pentru a scăpa de suspendare. Cum va încerca sportiva să se apere de acuzațiile de dopaj

Simona Halep trece prin cel mai greu moment al carierei sale după ce a fost depistată pozitiv cu o substanță interzisă și a fost suspendată provizoriu din tenis.

Acum, urmează ca românca să meargă în fața anchetatorilor pentru a se apăra și a încerca astfel să evite suspendarea de până la patru ani de care este pasibilă, dacă se demonstrează că într-adevăr s-a dopat.

În prima instanță, Halep va fi nevoită să demonstreze că a ingerat substanța în mod accidental, fie în necunoștință de cauză, fie ca urmare a contaminării unui produs, dar și că nu putea să prevadă că substanța respectivă ar fi putut să ajungă în corp.

Românca ar fi delegat responsabilitatea pentru medicația ei celor din staff-ul ei medical, iar aceasta nu exclude posibilitatea ca pastilele ei să se fi amestecat cu ale altei persoane, care ar fi consumat substanța Roxadustat, potrivit surselor consultate de Prosport.

Cum se va apăra Simona Halep

Simona Halep va ataca decizia la un tribunal independent și, mai ales,  va presa pentru a nu i se reține și intenția în acest caz.

Cel mai probabil, în următoarele săptămâni va exista un schimb de scrisori între părți, care va fi urmat de o primă audiere.

Dacă în cele din urmă anchetatorii vor considera că românca s-a dopat cu bună știință, aceasta va rămâne fără sponsori, fapt ce ar reprezenta o lovitură gravă, atât de imagine, cât și financiară. Același lucru s-a întâmplat cu Maria Sharapova, care în 2016 a rămas fără majoritatea sponsorilor ei, după ce a fost prinsă dopată cu Meldonium.

Ce precizează regulamentul și ce riscă Halep

După ce a fost prinsă dopată cu Roxadustat, Simona Halep riscă o suspendare de până la 4 ani din tenis, dacă se va demonstra că este vinovată.

Iată și bucata din regulament care o incriminează pe sportivă:

„S2. Hormoni peptidici, factori de creştere, substanţe înrudite şi mimetice

Interzise permanent (în competiţie şi în afara competiţiei)

Toate substanţele interzise din această categorie sunt substanţe nespecifice.

Sunt interzise următoarele substanţe, precum şi alte substanţe cu structură chimică similară sau efect(e) biologic(e) similar(e):

1. Eritropoietina (EPO) şi agenţii care afectează eritropoieza, incluzând, dar nelimitându-se la:

1.1. agonişti ai receptorilor eritropoietinei, de exemplu: darbepoetina (dEPO); eritropoietina (EPO); derivaţi pe bază de EPO [EPO-Fc; metoxi polietilen glicol-epoetina beta (CERA)]; agenţi mimetici EPO şi derivaţii lor (de exemplu: CNTO 530, peginesatida);

1.2. agenţi activatori ai factorilor care induc hipoxia (HIF), de exemplu: cobalt; daprodustat (GSK 1278863); IOX2; molidustat (BAY 85-3934); roxadustat (FG-4592); vadadustat (AKB-6548); xenon”, este fragmentul din regulament care o incriminează pe Simona Halep.

Simona Halep: „Azi începe cel mai greu meci!”

La scurt timp după anunțul conform căruia s-a dopat, românca a oferit și o primă reacție pe rețelele de socializare, în care a încercat să își explice nevinovăția.

„Azi începe cel mai greu meci din viața mea: lupta pentru adevăr. Am fost informată că am fost testată pozitiv pentru o substanță numită Roxadustat, într-o cantitate extrem de mică, fapt ce a produs șocul vieții mele.

De-a lungul carierei mele, nu mi-a trecut niciodată prin cap să trișez, deoarece este complet împotriva valorilor cu care am fost educată. Mă confrunt cu o situație nedreaptă și mă simt confuză și trădată.

Voi lupta până la capăt pentru a demonstra că nu am consumat nicio substanță interzisă în cunoștință de cauză și am încredere că mai devreme sau mai târziu, adevărul va ieși la suprafață.

Nu este vorba despre titluri sau despre bani. Este vorba despre onoare, și despre povestea de dragoste pe care am trăit-o cu jocul de tenis pe parcursul ultimilor 25 de ani”, a transmis Simona Halep, prin intermediul contului ei de Instagram.

În cursul zilei de vineri, Simona Halep, în vârstă de 31 de ani, a fost depistată pozitiv cu Roxadustat, substanță aflată pe lista interzisă a WADA.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Vin ninsorile: meteorologii anunță unde va fi zăpadă de Crăciun. Jumătate de țară sub cod galben
Digi24
Bloggerii ruși îi fac imagine lui Putin cu poze din România. Fotografii de la SRI Antitero ilustrează „trupele rusești, bine echipate”
Cancan.ro
Mălina Guler S-A SINUCIS?! Mesajul prin care și-a anunțat dispariția a fost făcut public abia acum
Prosport.ro
FOTO. Antrenoarea de tenis care predă în rochii îndrăznețe și pantofi cu toc a atras atenția tuturor
Adevarul
Decizie disperată: Antena 1 își vrea banii înapoi, după ce a plătit o avere pentru difuzarea Cupei Mondiale. Alt post TV ar urma să transmită o parte din meciuri
Mediafax
Crăciun sub imperiul zăpezii și al frigului în București
Click
Cum se coace corect cozonacul. Temperatura potrivită pentru cuptorul electric și pe gaz
Digi24
„Teamă în rândul duşmanilor”. Liderul de la Casa Albă dezvăluie un plan pentru nave de război „clasa Trump”, mai mari și mai puternice
Cancan.ro
Oana Mizil a fugit din țară cu fetița! Unde se ascunde acum fosta iubită a lui Marian Vanghelie
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Fabrica din România care a produs 1 milion de anvelope în 2025. Este singura din lume cu zero emisii de CO2
Descopera.ro
Ceva s-a prăbușit pe Lună! Momentul a fost înregistrat
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Soțul tău are o amantă tânără! Îmi pare rău!
Descopera.ro
Test de cultură generală. Câte pisici există în lume?