STRIGĂT DE AJUTOR. Solicitate trimisă NATO de către un stat european puternic afectat de infecțiile cu noul coronavirus
În condițiile în care se confruntă cu o acută lipsei de echipamente, armata spaniolă a cerut NATO 500.000 de teste rapide pentru COVID-19, 1,5 milioane de măşti chirurgicale şi 450.000 de măşti de protecţie de tip FFP2 şi FFP3.
Și asta în condițiile în care Spania a înregistrat un nou record de 514 morţi din cauza COVID-19 în 24 de ore, ridicând bilanţul total la 2.696, notează AFP, citată de Agerpres.
Numărul total de cazuri confirmate a progresat cu 20 de procente de luni până marţi şi totaliza 39.673, în timp ce autorităţile înmulţesc testele, potrivit datelor oficiale publicate de Ministerul Sănătăţii.
Pe întreg teritoriul ţării, numărul bolnavilor aflaţi la terapie intensivă se ridică la 2.636, iar al persoanelor vindecate la 3.794.
„Din fericire, în fiecare zi avem în total mai multe persoane vindecate decât morţi”, a subliniat Fernando Simon, directorul Centrului de alerte sanitare, pe parcursul conferinței de presă zilnice.
Acest nou bilanţ a fost publicat în timp ce guvernul socialistului Pedro Sanchez a decis marţi să prelungească până la 11 aprilie izolarea spaniolilor, decretată la 14 martie. Parlamentul de la Madrid va trebui să aprobe miercuri această prelungire.
Spaniolii au voie să-şi părăsească locuinţa, individual şi păstrând distanţa, numai pentru a cumpăra produse de primă necesitate, a merge la locul de muncă atunci când telemunca nu este posibilă sau pentru a-şi plimba câinele pentru scurt timp.
Până în prezent, autorităţile au exclus să adopte măsuri mai severe, insistând asupra necesităţii de a continuă să producă pentru a lupta împotriva pandemiei.
Sursă foto: Pixabay