Stroe: Germania și Olanda vor relua după raportul MCV discuțiile interne privind Schengen
Ministrul Afacerilor Interne, Radu Stroe, s-a întâlnit joi, la Dublin, cu omologii din Germania și Olanda pe tema aderării României și Bulgariei la Schengen, aceștia arătând că ambele țări vor relua discuțiile interne în acest sens după adoptarea raportului MCV.
Stroe participă în perioada 16-18 ianuarie la reuniunea informală a Consiliului JAI organizată de președinția semestrială irlandeză.
„Dialogul cu miniștrii olandez și german s-a concentrat pe un schimb de idei și puncte de vedere circumscris finalizării procesului de aderare a României la spațiul Schengen, demnitarul român reiterând dorința ca la 7 martie 2013, cu ocazia Consiliului JAI, să fie adoptată Decizia de eliminare a controalelor la frontierele interne aeriene și maritime”, se arată un comunicat de presă transmis joi de MAI.
Omologii din Germania și Olanda au arătat deschidere și disponibilitate spre dialog în sensul adoptării Deciziei, precizând că după publicarea raportului MCV, vor relua discuțiile la nivel intern, pe palierul guvernamental și parlamentar, în legătură cu acest subiect, relatează comunicatul menționat.
De asemenea, „s-au evidențiat relațiile foarte bune de cooperare la nivel operativ și s-a reiterat disponibilitatea de a trimite în Olanda și Germania polițiști români care să lucreze împreună cu colegii lor”.
Stroe s-a întâlnit la Dublin, potrivit MAI, și cu omologul din Finlanda.
„În ceea ce privește aderarea la spațiul Schengen, omologul finlandez a subliniat faptul că aceasta este o decizie politică, care depinde de raportul MCV de la sfârșitul lunii ianuarie”, menționează MAI.
Ministrul Stroe a exprimat dorința intensificării cooperării polițienești, „inclusiv prin continuarea misiunii de asistență și sprijin operativ a ofițerilor români în Republica Finlanda”.
Oficialul român a mai avut la Dublin întrevederi cu omologii din Irlanda, Bulgaria și Polonia. Din delegația MAI au mai făcut parte secretarul de stat pentru Relația cu Parlamentul și Guvernul, Bogdan Tohăneanu, și chestorul șef de poliție Marian Tutilescu, șeful Departamentului Schengen, Afaceri Europene și Relații Internaționale.
Olanda și Germania sunt țările care au blocat în ultimele luni o decizie a Consiliului JAI privind aderarea la spațiul Schengen a României și Bulgariei, anunțând că pentru a accepta acest lucru așteaptă progrese în următorul raport MCV al Comisiei Europene care va fi prezentat la sfârșitul acestei luni.
Președintele Traian Băsescu declara, după Consiliul European din decembrie, că în anexa concluziilor reuniunii a fost introdusă o solicitare adresată Consiliului JAI ca la reuniunea din 7 martie să analizeze luarea unei decizii privind intrarea României și Bulgariei în Schengen.
În contextul Consiliului JAI din 6-7 decembrie, secretarul de stat în MAI Marian Tutilescu, șeful Departamentului Schengen, Afaceri Europene și Relații Internaționale, arăta că dacă decizia privind deblocarea aderării va fi luată la Consiliul JAI din martie, pentru frontierele aeriene și maritime intrarea în zona Schengen se va face în ultima duminică a lunii martie, iar pentru frontierele terestre speră să se întâmple acest lucru până la sfârșitul anului.
Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Mark Gray, a declarat pe 10 ianuarie că în acest moment nu este în plan trimiterea unei misiuni de experți la București pentru pregătirea raportului MCV, care va fi publicat până la sfârșitul acestei luni.
Surse oficiale au declarat, pentru MEDIAFAX, că raportul MCV privind justiția română va fi publicat în 30 ianuarie.