Stroe: Maior s-a antepronunțat când a spus că în cazul Coldea SRI nu a făcut poliție politică
Președintele Comisiei SRI, Radu Stroe, a declarat, miercuri, că directorul SRI George Maior s-a antepronunțat susținând că Serviciul nu a făcut poliție politică în cazul Coldea și a apreciat că prim-adjunctul Florian Coldea nu ar trebui să revină în funcție.
Radu Stroe a anunțat că membrii Comisiei SRI au elaborat și vor înaninta președinților celor două Camere ale Parlamentului “un proiect de raport” cu privire la bilețelele elaborate de prim-adjunctul directorul SRI, Florian Coldea.
El a mai arătat că directorul SRI, George Maior, le-a spus membrilor Comisiei că luni dimineața vor avea și concluziile anchetei de securitate internă dispusă de Serviciu.
“Comisia are în vedere concluzii pe care vrem să le tragem sau pe care deja ne-am gândit să le tragem, referitoare la eventuala activitate de poliție politică, la eventualul accident de securitate internă, care, cu titlul de exemplu, poate constitui un pericol pentru viitor, atat pentru Serviciu și pentru activitatea sa, dar și pentru modalitatea în care se lucrează în SRI cu un anumit tip de informații în anumite momente politice”, a spus Stroe.
Senatorul PNL a avertizat, însă, că membrii Comisiei nu au făcut încă aceste “corelații”, pentru că așteaptă rezultatul anchetei interne dispuse de SRI.
El a mai spus că Maior le-a spus parlamentarilor că nu a fost găsit un vinovat în cazul Coldea și că va dispune măsuri administrative.
“Este o problemă: ce fel de măsuri administrative? Ele pot merge de la admonestare simplă la demitere. Este interesant de văzut cum văd cei din SRI gravitatea acestui fapt. Eu nu vreau să fac vreo apreciere că nu ar vedea dimensiunea reală a gravității, deocamdată”, a arătat Stroe. (Mediafax)