Strutinsky, în arest la domiciliu în dosarul de trafic de influență

Strutinsky, în arest la domiciliu în dosarul de trafic de influență
Publicat: 05/05/2015, 20:56

Instanța a decis, marți, înlocuirea arestului preventiv cu arestul la domiciliu pentru Sorin Strutinsky în dosarul de trafic de influență în care omul de afaceri este judecat de Tribunalul Constanța fiindcă ar fi primit aproximativ două milioane de euro ca să intervină la instituții publice pentru plata unor lucrări.

Decizia Curții de Apel Constanța este definitivă.

Potrivit DNA, în cursul anului 2009, Sorin Strutinsky a pretins de la un denunțător zece la sută din contravaloarea facturilor fiscale ce urmau a fi încasate de către societatea comercială reprezentată de acesta, în baza a trei contracte încheiate cu Direcția Apelor Dobrogea Litoral (DADL).

În schimbul sumelor de bani pretinse, Strutinsky, prevalându-se de influența exercitată asupra funcționarilor DADL și asupra mnistrului Mediului de la acea vreme, a promis că îi va determina să respecte obligațiile contractuale asumate, referitoare la plata prețului către societatea comercială respectivă. Ulterior, în baza pretinderii inițiale, în perioada 2009 – 2012, Sorin Strutinsky a primit de la denunțător suma totală de 1.286.958,17 lei, banii fiind virați din conturile bancare ale societății reprezentate de denunțător în conturile bancare ale societăților comerciale indicate de Strutinsky, respectiv SC New Home Construct SA, SC Mehmetoglu SRL, SC Nefermin SRL, SC Panel Building System SRL și SC CDS Project SRL.

Ulterior, în perioada 2009 – 2012, Sorin Strutinsky, urmărind obținerea banilor, i-a determinat pe reprezentanții societății denunțătorului și pe cei ai SC New Home Construct SA, SC Mehmetoglu SRL, SC Nefermin SRL, SC Panel Building System SRL și SC CDS Project SRL să falsifice mai multe contracte, aceste înscrisuri fiind folosite pentru efectuarea plăților corespondente și justificarea acestora în evidențele contabile. Astfel, între 2009 și 2013, Sorin Strutinsky i-a determinat pe reprezentanții firmelor respective să facă, în mod repetat, operațiuni comerciale cu caracter fictiv, prin care a transferat banii, din patrimoniul societății beneficiare a banilor publici în patrimoniul celor cinci societăți. În acest mod, banii au fost reintroduși în circuitul civil, cunoscând că provin din săvârșirea infracțiunii de trafic de influență.

În rechizitoriul întocmit de către procurorii DNA se mai arată că, în cursul anului 2012, Sorin Strutinsky a pretins de la același denunțător o altă sumă de bani reprezentând tot zece la sută din contravaloarea facturilor fiscale ce urmau a fi încasate de aceeași societate reprezentată de denunțător, în baza unui contract privind extinderea unei dane din portul Constanța, încheiat cu Compania Națională Administrația Porturilor Maritime SA Constanța.

În schimbul banilor, Strutinsky, prevalându-se de influența exercitată asupra funcționarilor CN Administrația Porturilor Maritime SA Constanța, a promis că îi va determina să respecte obligațiile contractuale asumate, referitoare la plata banilor, în baza contractului.

Pe parcursul desfășurării activității infracționale, după ce societatea beneficiară a contractului de lucrări a încasat suma de aproximativ cinci milioane de lei, denunțătorul a renegociat, în data de 11 ianuarie 2015, cu Sorin Strutinsky, suma pe care acesta din urmă o pretindea, de la 10 la sută, la 8 la sută, respectiv de la suma de 500.000 de lei, la 400.000 de lei.

Tot în cursul anului 2012, Sorin Strutinsky i-a mai pretins denunțătorului, în aceleași condiții, alți 10 la sută din contravaloarea facturilor fiscale ce urmau a fi încasate de către firma acestuia (ca parte a unui consorțiu de firme), în temeiul unui contract încheiat cu Compania Națională Administrația Canalelor Navigabile SA Constanța ce prevedea efectuarea de lucrări de întreținere pe Canalul Dunărea – Marea Neagră și pe Canalul Poarta Albă – Midia Năvodari.
Consorțiul de firme din care făcea parte societatea denunțătorului a încasat astfel prețul lucrărilor executate, de 12.744.039 lei și TVA aferentă de 3.058.569,53 lei.

Ulterior, în baza pretinderii inițiale, Sorin Strutinsky a primit de la denunțător suma de 605.886,80 lei, banii fiind virați din conturile bancare ale societății denunțătorului în conturile bancare ale SC Sisteme Internaționale de Afaceri SA, SC Panel Building System SRL, SC CDS Project SRL, SC Classic SRL și SC New Open Sector SA, indicate de către Strutinsky. De asemenea, Sorin Strutinsky a primit, în numerar, și suma de 25.000 de euro, urmând ca diferența de încasat – în cuantum de 112.000 de lei, să fie achitată în cursul anului 2015.

Urmărind obținerea acestor foloase, în perioada 2013 – 2014, Sorin Strutinsky i-a determinat pe reprezentanții societăților menționate să falsifice mai multe contracte, ce au fost apoi folosite pentru efectuarea plăților corespondente și justificarea acestora în evidențele contabile ale societăților comerciale. Ulterior, el i-a determinat pe reprezentanții firmelor să facă, în mod repetat, operațiuni comerciale cu caracter fictiv, prin care a transferat banii din patrimoniul firmei denunțătorului, în cel al societăților menționate. În acest fel, banii au fost reintroduși în circuitul civil, cunoscând că provin din săvârșirea infracțiunii de trafic de influență.

Tot în rechizitoriul procurorilor DNA se arată că, în cursul anului 2013, Sorin Strutinsky a pretins suma de aproximativ 1.600.000 de euro de la denunțător, reprezentând șase la sută din contravaloarea facturilor fiscale ce urmau a fi încasate de către societatea acestuia, ca parte a unui consorțiu, în temeiul unui contract de modernizare ecluze – echipamente și instalații, încheiat cu Compania Națională Administrația Canalelor Navigabile SA Constanța. În schimbul banilor, Strutinsky a promis că îi va determina pe funcționarii CN Administrația Canalelor Navigabile SA Constanța să respecte obligațiile contractuale asumate, referitoare la plata prețului, față de consorțiul respectiv.

În anul 2015, Sorin Strutinsky a mai pretins și suma de 202.500 de lei, care reprezintă șase la sută din valoarea facturilor încasate în 2014, în cuantum total de 3.375.179 lei.

Sorin Strutinsky este judecat de Tribunalul Constanța în acest dosar pentru trafic de influență.

Deși Curtea de Apel Constanța a decis să fie judecat în arest la domiciliu, Sorin Strutinsky rămâne în continuare în închisoare pentru că este arestat preventiv în dosarul în care este anchetat în arest preventiv și Radu Mazăre. Primarul suspendat al Constanței este acuzat că ar fi primit mită de nouă milioane de euro de la mai multe firme, iar banii ar fi fost dați prin intermediul unor contracte de publicitate fictive încheiate cu o societate controlată de Sorin Strutinsky.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Dezvăluiri tulburătoare. Rana fatală a Prințesei Diana, "mică, în locul nepotrivit și foarte rară”, care...
Palatul Buckingham a început să planifice funeraliile Regelui Charles. Ce se va alege de Regina...
FOTO. Imagini incendiare în costum de baie cu una dintre cele mai frumoase femei din...
Avertismentul pensionarilor nemulțumiți de noile decizii: „Ne-au amăgit. Or să primească la vot ce merită”...
Roxana Dobre a tăcut cât a tăcut, dar nu a mai suportat și a spus...
Site-ul unde mii de oameni își caută un partener cu care să își pună capăt...
ŞOC! Fiica lui Năstase: 'Am fost preşul lui dintotdeauna, încă de când a vărsat vin...
Recunoști fetița din imagine? Acum are 39 ani și este adorată de sute de mii...
Cât scot lunar din buzunare chiriașii din cartierul Primăverii sau Kiseleff, pentru un apartament. Capitala...
Snopit în bătaie de un vecin, Cristian a murit! "Fiecare os din fața lui e...
14 copii din Buzău au rămas orfani de tată, după un accident cumplit. Cum s-a...
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
Ce reprezintă litera B la o mașină cu transmisie automată. Explicația fiecărui mod
Taxiurile fără şofer le iau pâinea de la gură taxiurilor clasice: apelare facilă şi preţuri...
ASTRONOMII au obținut primele imagini cu STEAUA NORDULUI! Cum arată POLARIS?
Șoferii nu mai scapă de închisoare. 10 ani chiar dacă NU ești la volan
Stațiunea de vie pentru pensionari. Este locul ideal din România
Ce au vrut să mânânce Ed Sheeran și Chris Hemsworth în România. Unde au ținut...
"Ultima misiune pentru Roberta". Ea este polițista de 21 de ani, ucisă de remorca unui...
Anamaria Prodan, depre cât de mult îi seamănă copiii. Ce anume îi spunea mama ei...
Misterul scufundării superiahtului miliardarilor, investigat de anchetatori. Ce ipoteze se iau în calcul
BANCUL ZILEI. Bulă merge la o tipă acasă. Dormitorul era plin de jucării de pluș....
De ce pisicile zgârie mobila din casă?